În sfârșit un Porsche 911 pentru noi, cei asupriți
Meșter în Mașini #70 • Porsche 911 Dakar • BMW 3.0 CSL • Ce-am făcut cu electrica în Dolomiți • Abarth electric • Rușii produc din nou Moskvici
Un newsletter Autocritica.ro.
Despre mașinile pe care nu ai voie să le ratezi.
O dată pe săptămână. Conceput și scris de jurnaliștii
Mircea Meșter și Daniel Popescu.
Meșter în Mașini #70
27 noiembrie 2022
Pachet fumuri grele
Nu știu cum ești tu, dar eu încerc să mă păcălesc an după an că nu-mi cumpăr un Porsche 911 pentru simplul motiv că l-aș extermina în gropile de pe unele șosele de la noi. Chiar dacă nu mai suntem țara în care șoselele să fie în general extrem de proaste, cunoști cu siguranță momentul ăla dureros în care îți vezi de drum și în față se cască brusc o groapă apărută de nicăieri. Și bang! închizi ochii, îți ții respirația și speri că nu auzi nimic dubios dinspre roți. De obicei îți iese. Alteori se lasă cu pană, deci cu tractare (că roțile de rezervă sunt pe cale de dispariție, ca urangutanul Tapanuli) sau, în caz fericit, cu o amintire locală precum o bolfă pe flancul anvelopei sau cu janta îndoită. În loc de magnet pe frigider.
Nu mai zic de ACEA groapă din cartier pe cate o știi foarte bine și-o eviți deja de măcar 3-4 ani. Sau ACEL petec de asfalt pe care l-au tăiat ăștia de pe la gaze fix după ce-au asfaltat ăștia impecabil totul. Și-a rămas așa, cu marginile alea tăioase și cu pământul cu pietre care-ți antrenează mereu suspensiile, într-un test permanent al amortizoarelor. Acest simbol al continuității la români care va rămâne mereu legătura-ștafetă între generații.
Parcă te și aud în balcon, la cafea, duminică dimineață, în timp ce scrutezi văzduhul: bă, să știi că asta nu-i groapa mea, ci a copiilor copiilor mei.
Ei bine, oamenii de la Porsche s-au prins că mai contează și sufletele noastre mereu sufocate de ravene și fose și au (re)inventat un 911 pentru noi, cei asupriți. Se numește 911 Dakar, e un omagiu adus unei mașini care a câștigat în Dakar pe vremea în care acolo concurau mașini, nu monster truck-uri și este un soi de 911 bordurier. Practic, începând de săptămâna asta, este răspunsul perfect la chinurile prin care trecem zilnic.
Suspensiile îl cocoață cu până la 8 centimetri mai sus față de versiunile 911 pentru țările cu asfalt bun și are moduri de rulare Rallye și Offroad. Nu te gândi însă că are vreun diesel sub capotă. 3.0 litri biturbo de 480 de cai putere și 570 de Nm. Dacă tot dai în gropi cu încredere, să-i dai și cu sete: 3,4 secunde pentru 0-100 km/h.
Singura problemă e că se produc doar 2500 de bucăți și că probabil s-au dat deja toate, cu scopul de-a sta prin colecții, muzee și alte garaje în care mașinile astea nu se vor simți niciodată singure. Că altfel ne luam fiecare câte unul începând de mâine, să avem pentru zilele în care avem treabă pe unde nu intră Loganul.
Meniu complet (poze, informații tehnice și alte bunătăți) găsiți pe Autocritica.
Asfalt tango
Apropo de asfalt, unor oameni din Cluj le-a trecut prin cap să folosească sticlă și plastic reciclate în amestecul pe care-l pun ăștia pe drumuri. Așa a fost inventat Littar, un material care promite să rezolve două probleme în același timp: nevoia de mașini precum 911 Dakar și suplusul de PET-uri care se-adună cu tonele în lacurile de acumulare din motive care ne scapă. Din mână.
Bravo clujenilor implicați. A scris Popescu aici despre povestea asta.
CSL? NCSL.
Și acum, că am rezolvat problema asfaltului, ne putem cumpăra și mașini serioase și exagerat de limitate. Cum e acest BMW 3.0 CSL, o mașină produsă în doar 50 de exemplare care costă între 250.000 și 750.000 de euro, în funcție de locul în care ai citit despre ea. Noi zicem că prețul e complet irelevant, pentru că la BMW e greu să găsești astăzi un BMW i4, darămite o mașină pe care vor pune mâna doar 50 de norocoși bogătani din toată lumea.
Dar, chiar dacă nu ne permitem niciunul mașina asta (la ultima verificare, domnul Țiriac nu se numără printre cei 1500 de abonați la newsletter), ne rămâne un motiv major de bucurie: faptul că designerii BMW au reușit să ne demonstreze că o grilă mare nu trebuie neapărat să fie o grilă care arată ca un dinții unei nutrii.
Bineînțeles, și această mașină e creată pentru a celebra 50 de ani de la inventarea diviziei M. Însă, spre deosebire de SUV-ul XM, noul 3.0 CSL chiar se potrivește ca personaj în acest film.
3,0 litri, 560 CP, 550 Nm, manuală, spate, frâne din carbon, eleron, spoilere, tot meniul de degustare. Mai multe, aici.
Dolomiți, băieți. Dolomim, Măria Ta.
Așa cum Popescu ți-a povestit foarte bine și pe scurt în newsletterul de săptămâna trecută, la mijlocul lunii noiembrie am bifat una dintre cele mai interesante experiențe pe care le-am trăit de când scriu despre mașini. Împreună cu colegul Cornel „The Sho” Șocariciu, am mers cu Hyundai Ioniq 5 la ultima etapă din sezonul 2022 a Campionatului Mondial FIA de Regularitate cu Mașini Electrice. În Italia, în Dolomiți.
Și-a fost frumos pentru că experiența acestei discipline e o poveste în sine. Dar a fost frumos și pentru că Dolimiții-s spectaculoși, iar noi i-am prins implicit înzăpeziți pe alocuri. A fost frumos și pentru că am câștigat o probă specială, dar și pentru că am terminat prima zi de competiție pe locul al doilea la general.
A fost și aiurea pe alocuri, pentru că regulamentul e perfectibil și pentru că unora dintre concurenți le cam patinează ambreiajul. Metaforic vorbind.
A scris Sho despre toate astea într-un material cât se poate de lămuritor pe Autocritica.
Iar dacă nu ești genul care citește mult pentru c-ai auzit pe internet că articolele lungi sunt plictisitoare și că trăim în epoca TikTok, poți să asculți povestea și s-o vezi în cadru dezorganizat și complet imatur în cel mai recent episod al Podcastului Autocritica. Care iese o dată la fiecare două săptămâni pe Youtube. Și unde începând de azi e obligatoriu prin lege să te abonezi.
Kalle pe care
Între timp, în motorsportul mare, un tip de 22 de ani a devenit campion mondial în WRC. Cel mai tânăr din istorie. E finlandez și am scris povestea lui, de la tinerețea marcată de tatăl său - și el pilot - până în sezonul în care a reușit să-și bată toți rivalii. Simbolic, chiar și pe Loeb și pe Ogier, care-au trecut și ei prin cadru după ce-au cărat în spate WRC-ul în ultimii 20 de ani.
Faceți cunoștință cu Kalle Rovanperä.
Celelalte mașini de săptămâna asta
O altă lansare interesantă care s-a întâmplat săptămâna asta e cea a primului model Abarth pur electric. Se numește Abarth 500e și este, bineînțeles, un 500 pe baterii. Noroc că-i mașină italiană - dacă era a noastră, îi ziceam Abarth 500dacăe.
S-a scris pe larg aici despre mașinuța de oraș care are o baterie de 42 de kWh și un motor electric de 155 de cai putere. Nu știm autonomia, dar și dac-o știam conta prea puțin: un Abarth se cam birjărește, deci cifrele pe care le dă constructorul sunt relevante ca părerea lui Denise Rifai despre viață.
Conceptul Toyota bZ Compact SUV îmi seamănă a generația viitoare Toyota C-HR. Iar dacă e cu bZ în nume, e foarte posibil să fie cât se poate de electrică. Iar dacă e electrică, e cât se poate de interesantă. N-avem nicio informație tehnică, am văzut doar imaginile astea și am început să ne imaginăm lucruri.
Cornel conduce de ceva vreme un Ford Puma în versiunea 1.0 Turbo de 125 de cai cu transmisie automată. Și dacă tot și-a luat mașina acasă, a scris despre ea, să rămână și pentru cei care vor un sfat sincer despre cum e viața când ai acasă o Pumă. Că mâță avea deja.
N-am cuvinte destule ca să vă spun cât de util vă este un curs de Defensive Driving după ce-ați luat permisul. E cel mai bun cadou pe care părinții îl pot face copiilor imediat după ce au luat examenul - mult mai bun decât un Aston Martin, de exemplu, cc domnu’ Iorgulescu. Iar dacă nu mă credeți pe mine, credeți-i pe cei care au trecut deja printr-un astfel de curs:
- 85% dintre ei consideră că o experiență de genul ăsta ar trebui să fie obligatorie pentru toți cei care învârt volanul în România.
- 95% dintre participanții la cursuri consideră că și-au îmbunătățit abilitățile după curs.Studiul a fost realizat pe un eșantion de 250 de șoferi de oamenii de la Romania Driving Experience, care au grijă ca măcar cei care le trec pragul să plece de acolo cu întrebări interne legate de faptul că permisul nu e o obligație, ci o responsabilitate.
Apropo: atenție la viezuri, se pare că vinerea zboară foarte jos.
Minimum 30.000 de oameni caută lunar pe Google „KN” după ce văd noul logo KIA.
Jeep Avenger, Nissan Ariya, Renault Austral, Volkswagen ID. Buzz, Kia Niro, Peugeot 408 și Toyota bZ4X sunt finaliștii competiției European Car of the Year 2023. Eu merg pe Renault, Volkswagen sau Toyota. Aflăm în ianuarie ce părere au jurnaliștii din țările cu apă caldă în capitale.
După ce-au fost părăsiți de Renault, rușii folosesc uzinele auto ca să producă ce le dau chinezii de milă pe sub graniță. De aici și resuscitarea brandului Moskvici. 50.000 de exemplare ale unui SUV denumit Moskvici 3 vor produse în 2023 pe o platformă împrumutată de la vecinii comuniști. Nu e electric, ci pe benzină. Inteligent era să-l facă pe gaz, că tot au surplus în perioada asta.
Oamenii de la General Motors zic că motoarele pe benzină nu mor. Încă. În SUA.
Cum e când te lovește un SUV.
Analiștii de la JP Morgan zic că prețurile mașinilor noi vor scădea cu vreo 2,5 - 5% în 2023, iar prețurile mașinilor SH vor scădea cu 10-20%.
Poliția din Italia a confiscat un Ferrari fals.
Un spot excelent pentru Mercedes-Benz Clasa S. Australia, anii ‘80.
Consum extraurban
Zona de articole fără motoare și roți, dar care te ajută să vezi că-n lume se mai scrie și lent și bine, nu doar repede și prost.
Să fii sărac e o rușine.
O tânără nevăzătoare luptă pentru independența persoanelor cu dizabilități din România.
Sărbătorile: scurt ghid de sănătate mintală.
De ce ne place piesa aia.
Bani aruncați pe apa Amazonului.
Olanda. O lecție de agricultură.
Gaius Appuleius Diocles vs. Ion Țiriac
Ține minte trei cuvinte.
Povestea lui Steven Spielberg.
Alte newslettere de calitate scrise cu grijă la cuvinte și povești de oameni deștepți pentru un public sănătos. Le poți consuma cu încredere, plăcere și cafea.
Savantgarde (Marius Cosmeanu)
Civilization (Viktor Kapra)
Patru Pereți (Daniel Popescu)
Povești din sport (Andreea Giuclea)
Markeero (Oncescu / Katai)
In the News (Bianca Oanea)
Misreport (Codruța Simina)
Concentrat (DoR)
Revista Pressei (PressOne)
Cronica.ro
Monday Memo (Mona Dârțu)
Chinezu (Cristi China-Birta)
Semafor