Meșter în Mașini
MEȘTER ÎN MAȘINI
#11
29 Mai 2021
Un newsletter
Susținut de
O dată pe săptămână. Despre mașinile pe care nu ai voie să le ratezi.
Newsletter conceput, scris și cules cu grijă de jurnalistul Mircea Meșter.
1. EV la mare și la munte
A fost o săptămână bună pentru știință și tehnică. Dar mai ales pentru știință.
Am condus pentru câteva zile două dintre electricele interesante lansate în primăvara asta la noi: Volkswagen ID.4 și Mercedes-Benz EQA. În teorie, ambele joacă în același segment, mai ales că electrificarea a cam diluat conceptele de premium și non-premium până la nivelul la care singura diferență reală dintre cele două zone ale pieței e făcută de preț și de capacitatea bateriei. În rest, elementele palpabile, cum sunt materialele, atenția la detalii, și alte elemente de genul ăsta nu prea mai există ca factori diferențiatori. Uită-te la un Honda e și la BMW i3. Uită-te la Volkswagen ID.4 și la Mercedes-Benz EQA. Nu doar că toate au un loc sub soare, dar cumva se pare că toate au același loc sub soare.
Cum detaliile despre cele două mașini vor veni în teste individuale, o să vă povestesc pe scurt cum e cu autonomia lor. Urmează multe cifre care-s foarte utile pentru cei care vor mașini de genul ăsta. Dacă nu te interesează, treci direct la povestea de după, acolo-i cu benzină și vrum-vrum:
Studiu de caz Volkswagen ID.4 (în versiunea de baterie cu 77 de kWh)
Balotești - Brașov: 164 de kilometri, mers normal, mod de rulare standard (sau Comfort, cum îi zice VW).
Am consumat 37% din baterie. Consum mediu: 18.1 kWh/100 km. Autonomie reală: 425 de kilometri
Am plecat cu 96% din baterie, am ajuns acolo cu 59%.
Brașov - Balotești: 148 de kilometri, mers normal, mod de rulare standard
Am consumat 30% din baterie. Consum mediu: 15.1 kWh/100 km. Autonomie reală: 510 kilometri
Am plecat cu 100% baterie, am ajuns cu 70%.
Studiu de caz Mercedes-Benz EQA (în versiunea de bază EQA 250, baterie de 67 de kWh) - testat până la mare și înapoi în aceeași zi într-un proiect pus la cale de Engie, vin și de aici detalii în curând
București - Agigea: 219 kilometri, mers normal, dar la viteză de autostradă, cruise control pe 120 de km/h
Am consumat 78% din baterie. Consum mediu: 21.6 kWh/100 km. Autonomie reală: 310 kilometri
Am plecat cu 100% baterie, am ajuns cu 22%.
Constanța - București: 220 kilometri, mers normal, viteză de autostradă. Am variat vitezele de rulare ca să analizez consumul la niveluri diferite.
De notat că temperatura de afară a fost ideală - undeva pe la 23 de grade, detaliu care a ajutat autonomia.
Am plecat cu 100% din baterie și am ajuns în Chiajna, traversând deci tot Bucureștiul la sosire, cu peste un sfert din baterie încă disponibilă.
Consum mediu la 120 km/h: 19.6 kWh/100 km. Autonomie reală: 342 de kilometri.
Ce vă mai plac cifrele! Și acum, pentru cei care au rămas pe frecvență până aici...
2. ...avem și benzină
În timp ce eu mergeam cazon cu electricele și rupeam pe genunchi Excel-ul cu cifre, date, chestii de-astea de tocilari, Știrbu făcea pe circuit la Târgu Mureș nenorociri despre care ne va povesti în curând pe Autocritica. Drept pentru care l-am și bodogănit amical în podcastul Autocritica de săptămâna asta. Amical, amical, da' am invocat ploaia și ea a venit pe circuit, așa cum e normal când pui nervii oamenilor la încercare.
+ Apropo de asta, BMW a prezentat săptămâna asta noul M4 Competition Cabrio. Cu munți înzăpeziți pe fundal, cu 510 CP, cu aer liber, practic cu tot ce trebuie ca să ne zgâriem pe ochi cinstit și iremediabil.
+ Dacă tot suntem la colțul cu benzină, luați și-un test britanic cu Aston Martin V12 Speedster, o mașină care onorează istoria mărcii. Bravo, Aston.
3. Procesul etapei
După ce le-au plimbat preț de vreo 1800 de kilometri prin țară, 14 jurnaliști de specialitate (implicit Tudor Rus de la doualocuri.ro, pe care din motive independente de voința postului nostru l-am sărit din newsletter-ul trecut) ne-au spus părerile lor despre cele 7 SUV-uri care au completat line-up-ul unui road trip cum sunt puține: Cars & Roads by Michelin. Așa că, dacă vreți un SUV de familie care să vă ajute-n viață, avem niște impresii la rece care ar trebui să vă lămurească cum merg, ce oferă și ca vor de la viața noastră. Sunt de toate pentru toți, deci ar trebui să acopere multe nevoi și bugete.
DS 7 Crossback e-tense (adică versiunea hibridă plug-in)
Hyundai Tucson Hybrid (cel fără încărcare la priză)
Kia Sorento Hybrid (la fel, cel fără cabluri de încărcare la purtător)
Suzuki Across (plug-in hybrid, singura versiune disponibilă)
4. Are careva un încărcător de Nokia?
Apropo de road trip-ul Cars & Roads by Michelin, vă mai rețin atenția cu o singură treabă, dup-aia ies să pregătesc următorul tur, care va fi cu mașini 100% electrice. Nici nu-ți poți imagina ce line-up absolut dement vom avea.
Ideea fiecărui road trip pe care-l organizăm este să combine testele mașinilor - asta e ideea de bază, normal - cu experiențe unice în România. Și să aducem înapoi povești dublate de imagini care să ilustreze ce spunem. Că de crezut pe cuvânt ne-am lămurit.
De data asta, am încercat un artificiu care ne-a ieșit mai mult decât decent: cum ar fi să fotografiem întregul road trip cu telefonul? Până la urmă, toată lumea face asta în vacanță, deci de ce n-am face-o și noi? Iar pentru asta, în grupul nostru am aruncat aleatoriu 5 telefoane Nokia 8.3 5G pe care le-au folosit atât cei doi fotografi, cât și trei dintre jurnaliști, implicit eu. Și pentru că imaginile au ieșit pe alocuri excelente, am decis să ilustrăm articolul cu locurile pe care le-am văzut exclusiv cu imaginile scoase de telefoane. Vezi aici dacă ne-a ieșit sau nu.
5. Arkana lui Manole
Cifrele nu mint: am postat pe paginile Autocritica de pe Facebook și de pe Instagram câteva imagini de la testul de presă cu Renault Arkana și au ajuns la vreo 21.000 de oameni până-n momentul în care citești rândurile astea. Iar în lexicul nostru, asta înseamnă că Arkana, un fel de Kadjar cu spate de X4 și stopuri de Megane, este o mașină care atrage.
Ca de obicei, avem în față o nouă dovadă a faptului că o mașină nu trebuie să-ți placă ție ca să rupă în vânzări. Cristiana ne va spune și cum merge mașina într-un text care va apărea în curând pe Autocritica.
6. Cupra vecinului
Există vreo electrică de dimensiuni compacte care să arate mai bine decât nou-lansatul Cupra Born? Eu aș cam băga mâna-n foc că nu. În plus, dedesubt e un ID.3, practic, așa că nu rămâne repetent la capitolul autonomie. În speranța că i-au reparat problemele de soft, buena suerte.
7. Kodiaqul în carul cu fân
Apropo de ce-i pe dedesubt, Skoda Kodiaq - acest Tiguan ceva mai încăpător, mai reușit și mai bine așezat pe prețuri decât Tiguan Allspace - s-a lansat oficial în România în versiunea facelift. Așa că săptămâna asta am aflat prețurile tuturor versiunilor cu excepția lui Kodiaq RS. Care e o mașină a naibii de interesantă, în paranteză și off-topic fie spus.
De pe la 27.100 de euro în sus, în funcție de cai și de dotări. Ajunge la peste 40.000 de euro în versiunea diesel TDI de 2.0 litri și 200 de cai putere echipată corect. Asta ca să nu vă mai plângeți că prețurile electricelor (Hello, Enyaq, Jak se mas?) sunt mari. Sunt tot pe-acolo dacă incluzi în calcul bonusul de la stat.
+ Apropo de bonusul de la stat, există locuri în lume în care cei care cumpără electrice vor fi penalizați pentru că nu mai contribuie la bunul mers al lucrurilor așa cum le-au lăsat fosilele.
8. Toată lumea zuhause
Am început cu ID.4, termin cu ID.4 Mă rog, nu prea termin, că pare că de-abia încep.
În clasamentul vânzărilor de electrice în Europa pe luna aprilie, Volkswagen a spart vitrina și și-a adjudecat primele două locuri, cu ID.4, respectiv ID.3. Cum cifre ar mai fi, băieții se pot încorda să ia toate locurile dacă se strofoacă puțin.
Râdem și glumim, dar treaba aia cu Revoluția Electrică spusă în germană nu sună doar amenințător (orice îndemn urlat în germană sună amenințător, știu asta), ci și cât se poate de real dacă te uiți la cifrele astea. Mai ales că anul trecut pe vremea asta niciunul dintre cele două modele nu exista efectiv pe piață.
Das ist doch irgendwie, ne?
9. Alte vești bune pe care le-ai ratat săptămâna asta
Cele mai vândute mașini din Europa în luna aprilie au fost două Peugeot-uri: 208 și 2008. Sunetul dopului de șampanie de la Peugeot a deranjat liniștea din birourile vecine ale celor de la Citroen, care ascultau în surdină muzică de jale după ce Euro NCAP a anunțat că noul C4 a primit abia 4 stele la testele de siguranță.
Deschidem bursa pariurilor: câte de-astea credeți că vom vedea pe străzile din București?
La mulți ani, Bentley.
Nu ne trebuie decât vreo 100 de hub-uri ca la Oxford și nu se va mai plânge nimeni că nu avem infrastructură pentru mașinile electrice în România.
Sfântul Elon a mai găsit o metodă de a tăia din costuri: lasă versiunile de bază ale lui Model 3 și Model Y fără radar în SUA. Merg și doar cu camere, dă-le dra*u'. Organizațiile care se ocupă de siguranța rutieră în SUA nu-s de aceeași părere.
Electrică sau benzină? Chris Harris a luat Audi e-tron GT RS (adică fratele lui Taycan) și BMW M5 (adică frate cu dracul) la pase și ne zice din fluier.
Care-i faza cu electricele din China.
10. Nu-s despre mașini, dar e păcat să nu afli că:
Social vorbind, ne așteaptă niște schimbări interesante pe la mijlocul secolului.
Aici găsești o listă cu podcast-uri educaționale care te vor face să înțelegi lucruri. Podcastul Autocritica nu e acolo, dar lucrăm la asiduu la asta. Tz-tz-tz.
Bill Gates nu va mai fi niciodată la fel.
Una e să nu lucrezi de la birou, alta e să lucrezi de acasă.
Există oameni care știu din experiență cum se va termina pandemia. Indiciu: nu, nu va dispărea virusul.
Apropo de asta, pandemia ne-a schimbat visele. Și a ajutat industria Fast Food.
E posibil ca durata de viață a câinilor să poată fi lungită.
E din ce în ce mai ușor să copiezi la examene.
8 ore de somn pe noapte nu-s destule.
Ne recitim săptămâna viitoare. Până atunci, frânați înainte de viraje, nu după ele.
Și dați mai departe vestea că există acest newsletter. E păcat să nu ajungă la oamenii care apreciază lucrurile scrise cu drag.
Mircea.