MEȘTER ÎN MAȘINI #25: Știrile auto ale săptămânii
MEȘTER ÎN MAȘINI
#25
10 octombrie 2021
Un newsletter
Oferit de
O dată pe săptămână. Despre mașinile pe care nu ai voie să le ratezi.
Newsletter conceput, scris și cules cu grijă de jurnalistul Mircea Meșter.
1. Asia Express
România este o piață de tradiție pentru mărcile europene, care în general au rupt pe genunchi tot ce-nseamnă branduri asiatice în istoria recentă. Așa că veștile care vin anul ăsta dinspre contabilii care numără mașinile înmatriculate în România sunt cel puțin interesante: japonezii de la Toyota și sud-coreenii de la Hyundai sunt pe podium în primele nouă luni ale acestui an. Puncte bonus și pentru Suzuki, care dintr-o marcă de nișă a trecut pe locul al optulea în România anul ăsta.
Treaba asta e bună din cel puțin trei motive: câteva dintre mașinile Toyota înmatriculate s-au dus la medaliații României la Jocurile Olimpice de la Tokyo, deci kudos Toyota pentru treaba asta. În al doilea rând, tot la Toyota s-a lansat anul ăsta Yaris GR și doar mașina asta ar trebui să ducă marca în top într-o lume ideală. În al treilea rând, la Hyundai voi îngroșa rândurile și eu în curând. Revin cu vești, de-abia aștept să dau din casă.
Bineînțeles, Dacia rămâne vârful absolut: una din fiecare patru mașini înmatriculate în România în perioada ianuarie - septembrie 2021. Noile generații Logan-Sandero și facelift-ul lui Duster trag bine la cântar, în ciuda evidențelor: băieții care comentează pe interneți la semafor dintr-un Golf 4 adus de afară nu și-ar cumpăra în viața lor cojile alea de mașini.
1. Dacia: 23.770
2. Toyota: 6.642
3. Hyundai: 6.513
4. Škoda: 6.489
5. Volkswagen: 6.229
6. Ford: 6.124
7. Renault: 5.420
8. Suzuki: 3.753
9. Mercedes-Benz: 2.808
10. BMW: 2.617
2. Pe nemți îi bați doar când îi vezi urcați în monovolum
BMW se încăpățânează să pedaleze în câteva direcții interesante. Una dintre ele este cea a monovolumelor compacte, unde nemții au prezentat săptămâna asta noua generație a modelului Seria 2 Active Tourer.
Interesant e că BMW joacă în liga mașinilor compacte de familie cam din momentul în care toți ceilalți au ieșit pentru că acest tip de caroserie a fost distrus complet de apariția SUV-urilor în viețile noastre. Așa că, indiferent ce părere ai despre marca asta via o parte din clienții ei, merită vreo două aplauze pentru faptul că ține la tradiție și la logică: un MPV compact va fi mereu o mașină de familie mai inteligentă decât un SUV compact. Poți să mă contrazici, dar am băgat degetele în urechi și cânt imnul lui Bayern München cu voce tare.
Aici găsești detaliile tehnice, implicit informații despre viitoarele versiuni PHEV cu 80 de kilometri autonomie electrică.
3. Bicicleta-i sor'-mea, bă
Ca să nu mai stați cu rigla în mașină ca să măsurați mereu cei 1.5 metri între mașina voastră și bicicliștii de pe marginea drumului, problema s-a rezolvat săptămâna asta printr-un update al Codului Rutier. Pe foarte scurt, ca să depășești corect bicicliștii, trebuie să iei de acum marcajul benzilor între roți.
În limbaj prăfuit, legea sună așa:
Articolul 118, Alineatul 2.
Pentru asigurarea distanței laterale de siguranță, la depășirea unei biciclete sau a unei trotinete electrice conducătorii de autovehicule, altele decât cele care se deplasează pe două roți, realizează această manevră prin trecerea peste marcajul longitudinal de separare a sensurilor de circulație ori de separare a benzilor pe același sens, cu cel puțin jumătate din lățimea autovehiculului atunci când viteza acestuia de deplasare este mai mare de 50 km/h, sau cel puțin prin încălcarea acestor marcaje atunci când viteza de deplasare este de cel mult 50 km/h.
Bineînțeles, asta îi va afecta strict pe cei care considerau până acum că bicicliștii-s niște ciudați care să zică mersi că nu-i claxonezi și nu-i împingi în șanț pentru că-s aproape să-ți zgârie mașina cu ghidonul când treci pe lângă ei. Dacă-i depășeai pe banda opusă, ca mine, ca să le dai spațiu și să-i lași să respire liniștiți, viața merge înainte ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
4. Felicitările, masa proprie și dansul
Săptămâna asta ne-am bucurat de vestea că Autocritica, proiectul pe care l-am lansat în martie anul ăsta și care găzduiește acest newsletter, a fost nominalizat la categoria Best Independent Publishing în cadrul Webstock Awards 2021. Oamenii m-au și chemat pe acolo să povestesc ce ne mână-n luptă și care-i treaba de ne-am apucat să scriem quality despre mașini într-o eră în care pisica pe bicicletă și accidentele din Rusia sunt considerate repere editoriale. Aici găsești prezentarea de la Webstock, dă un scroll până la 1:30.00.
Am fost cumva onorați că ne-am văzut numele pe listă la gală. Apoi am băgat capul în pământ și am continuat să ne murdărim pe mâini. E treabă de făcut.
+ Apropo de treabă, avem cifrele turul electric ROCHARGE în Social Media. Vreo 1800 de postări și stories în total, peste 50 de articole scrise, peste 140.000 de reacții din partea cititorilor și urmăritorilor la ce-am făcut în cele 9 zile de road trip electric. Nu-i rău pentru un proiect care de-abia a făcut 7 luni în septembrie.
+ Și ultima cu ROCHARGE: Încărcarea bateriilor umane.
5. Pneu cu cine votez?
E foarte probabil să fi citit sau să fi văzut pe la știri săptămâna asta anunțuri pe alocuri alarmante despre o recomandare a RAR-ului care zice că șoferii care folosesc anvelope all-season pe timp de iarnă vor lua amendă.
E ca la radio Erevan: știrea e adevărată. Dar se aplică doar în anul 2011, când RAR a dat respectiva recomandare.
E fix cum auzi: unii colegi din presă - cum sunt cei de la Știrile ProTV, de exemplu - au făcut rahatul bici și au scris despre o recomandare RAR din freaking 2011. Când pe piață nu erau apărute anvelope all-season avansate care au toate marcajele și caracteristicile necesare pentru a fi utilizate pe timp de iarnă în general și în iernile noastre destul de lipsite de senzații tari în particular. Cum e nou-lansatul CrossClimate 2, de exemplu, în care francezii au investit bani și research cât pentru o tonă de anvelope de iarnă din rândul al doilea de la geam.
Cumva, recomandarea de bun simț e să aveți grijă pe unde vă citiți știrile. Despre anvelope, despre medicină și tot așa. Trust the science, trust the evolution și mai ales don't be stupid.
Abonare humanum est
Meșter în Mașini este un newsletter săptămânal la care se lucrează manual, cu grijă și cu multă pasiune. Dacă vrei să-l primești în fiecare weekend prin e-mail și nu ești încă abonat, fă-o cu încredere.
Va fi mereu de calitate. E o promisiune.
6. Școala de baterii, curs obligatoriu
„Da' ăia care conduc camioane ce baterii au de-și alimentează espressorul și au aer condiționat toată noaptea cu motorul închis, Meștere?”
Uite, asta au:
7. Teste de sarcină
Știrbu: „BMW Seria 4 Convertible este versiunea decapotabilă a Seriei 4, care la rândul său este versiunea mai îndrăzneață a Seriei 3. Îndrăzneață prin faptul că îți cere mai mulți bani ca să-ți ofere mai puțin spațiu, și că are în față o grilă verticală în loc de cea cu orizontală, cu care se obișnuise lumea. Sigur, ai parte și de câștiguri. Unul dintre ele este acela că poți să ascunzi acoperișul în portbagaj. Al doilea este că nu vei trece neobservat. Probabil”.
Aici citești testul cu Seria 4 Cabrio.
Tot Știrbu a luat la pase noul Hyundai Bayon, cel mai mic SUV din familia oamenilor: „Designerii Hyundai par să fie inspirați de cyborgi, pentru că noul limbaj de design al producătorului dă naștere unor frumoase ciudățenii; sau, în cazul unora dintre privitori, doar unor ciudățenii. Bayon – care, apropo, se pronunță beion, ca englezii, nu baion cu n nazal, ca-n Franța – se încadrează, la rândul său, în această nouă direcție de design. Mie-mi place. Îmi place mai mult decât i20, sincer; mai ales în partea din spate”.
Aici citești testul cu Hyundai Bayon.
8. Băi, ce-aș lua-o la dreapta aici!
Oamenii de la Nissan analizează posibilitatea ca șoferii să-și conducă mașinile cu ajutorul gândurilor. I shit you not. Adică să te gândești să virezi la dreapta, iar mașina să facă asta. Să te gândești să parchezi cu spatele, iar mașina să facă asta.
Din păcate, mulți nu se vor gândi niciodată să semnalizeze atunci când trebuie s-o facă, deci se pare că suntem condamnați să avem problema asta chiar și în epoca anunțată de The Jetsons.
Aici găsești materialul despre cercetările Nissan pe subiect. Chiar e interesant dacă nu privești tehnologia asta ca pe un soi de „Dacă nu se-ntâmplă mâine pe Logan, nu mă interesează”.
9. Alte lucruri care au învârtit roțile săptămâna asta
Au anulat ăștia Salonul Auto de la Geneva din 2022. E de la ceva virus sau ceva de genul ăsta, din ce-am înțeles.
Era să facem egal cu nemții la fotbal, dar la electrice ne bat rău.
Cine, mă, tocilarii ăia?
Apropo de electrice, britanicii le preferă în fața PHEV-urilor. Bravo lor, e primul lucru deștept pe care-l fac în ultimii cinci ani.
Volvo a început producția electricei C40. Între timp, în Carpați încă așteptăm XC40-ul electric de vreo doi ani.
Tesla a avut cel mai bun sfert de an din istorie.
Într-o lume aparent paralelă cu electrificarea, Audi R8 a primit o versiune V10 benzină cu roți motrice spate. Pe la 150.000 de euro costă să uiți de griji.
Alfa Romeo va lansa câte un model nou în fiecare an din 2022 până-n 2026. Eu zic că miza ar fi să scoată mașini și după 2026, totuși.
Mazda va lansa în Europa două SUV-uri noi: CX-60 și CX-80. Nume ar mai fi, segmente ar mai rămâne.
Mașinile de Formula 1 vor fi alimentate cu „un carburant revoluționar” din 2025 încolo. Va mirosi a ghiocei după fiecare start.
10. Extracurriculare (fără mașini, dar cu substanță):
Pe ăia de la Facebook îi doare-n coccis de oameni. Imensă știre. Nu se aștepta nimeni la așa ceva.
Să te uiți neapărat la asta, chit că-ți place sau nu tenisul.
Catedrala Prăduirii Neamului.
Un' se duc pachetele când se duc?
Domnu' Daniel, cui ne lași?
Videocasetofoane în vremuri tulburi.
Dacă auziți vreo bubuitură zilele astea, e posibil să fie de aici.
Pe valoare.