MEȘTER ÎN MAȘINI #36: Despre electrice, Codul Rutier, despre Dacia și despre SUV-uri Coupe
MEȘTER ÎN MAȘINI
#36
6 februarie 2022
Un newsletter

Oferit de

O dată pe săptămână. Despre mașinile pe care nu ai voie să le ratezi.
Newsletter conceput, scris și cules cu grijă de jurnalistul Mircea Meșter.
1. Cu Tesla-n ploaie
În primul rând, scuzele mele celor care așteptau acest newsletter și săptămâna trecută. Din cauze independente de voința postului nostru de planton, am fost nevoit să cobor o siguranță săptămâna trecută pentru că în Australia jucau băieții și fetele tenis și a trebuit să fac trei schimburi la cealaltă uzină. C-așa-i cu hobby-urile astea: pleacă din distracție și se transformă în joburi pe bune care te fac să te trezești la ora 2 (da, ACEA oră 2) timp de 14 zile consecutive. Deci, pentru a nu supraîncălzi motorul, i-am dat un pic de pauză.
Nu se va mai întâmpla: de săptămâna viitoare, colegul, prietenul și domnul nostru Andrei Știrbu, îndeajuns de imbecil talentat încât să producă texte despre mașini cel puțin la fel de luminate, va prelua din când în când sarcina de a vă ține la curent cu ce mașini s-au mai lansat, s-au mai vândut sau nu și au mai frânat aiurea prin lume. Așadar, newsletter-ul va trece de la amatori la profesioniști. Așteptați-vă la lucruri mărețe centură neagră cu 5 dani, pentru că omul nostru Știrbu are gura aurită (în ciuda lipsei de evidență din nume).
Dar să trecem la lucruri serioase. Și lucrurile serioase de săptămâna asta încep cu lista celor mai vândute mașini electrice din Europa în 2021.
Știrea e că Tesla Model 3 este cel mai vândut model electric de pe continent, cu 141.221 de bucăți trimise întru sfânta încărcare la wallbox-urile clienților. Diferența nu e foarte mare: doar 552 de mașini despart Tesla de următorul loc din clasam... a, stai, pardon. 552 de unități despart Tesla Model 3 de următorii doi clasați LA UN LOC. Așa că o fi Model 3 blamat pentru unele și altele, da' osutăpatrușunudemii de mușterii or fi știind ce fac. Sau nu. Grijă la camioane.
Clasamentul pe modele e mai jos (conform JATO). E și Dacia Spring pe-acolo, pe un loc absolut onorabil având în vedere că-i născut deodată cu varianta Delta a știți-voi-cui:
1. Tesla Model 3: 141.221 (+64%)
2. Renault Zoe: 71.579 (-28%)
3. Volkswagen ID.3: 69.090 (+23%)
4. Volkswagen ID.4: 54.476
5. Kia e-Niro: 46.790 (+50%)
6. Fiat 500e: 44.334 (+582%)
7. Škoda Enyaq: 44.039
8. Hyundai Kona EV: 42.920 (-10%)
9. Peugeot e-208: 42.450 (+35%)
10. Volkswagen e-Up!: 40.973 (+87%)
11. Nissan Leaf: 34.643 (+11%)
12. Mini Cooper SE: 29.712 (+79%)
13. Smart EQ ForTwo: 27.990 (+43%)
14. Dacia Spring: 27.569
15. Peugeot e-2008: 26.453 (+127%)
+ apropo de electrice și evoluția lor, mai jos aveți cifrele care confirmă trendul european de anul trecut. Bineînțeles, în cifre absolute motirizările pe benzină rămân șefe-n aprozar, cu 40% din piață. Cifrele absolute și cotele de piață pe fiecare tip de motorizare sunt aici.
+ și americanii sunt pe trend.

2. Dezleagă PHEV-ul din tine
Cornel a studiat liste și oferte vreme de câteva zile și a livrat o listă a tuturor modelelor și versiunilor plug-in hybrid (PHEV) disponibile în acest început de an pe piața din România. S-a lucrat, dar s-a și transpirat ca să avem puse cap la cap toate informațiile astea, pe care ne propunem să le structurăm în fiecare început de an ca un fel de ghid ușor de parcurs al mașinilor cu motorizări alternative pe care le poți cumpăra în România.
Toate mașinile PHEV din România în 2022
+ În ianuarie s-a făcut și lista tuturor electricelor din România, pe același tipar.
Profit de ocazie pentru a vă face o confidență: ne mândrim cu faptul că secțiunea Green Zone de pe Autocritica - unde găsești toate articolele dedicate mașinilor care se bagă mai mult sau mai puțin în priză - este sprijinită din acest an de Enel X. Stații de încărcare mici, medii și mari, lente sau rapide, panouri solare și alte bunătăți măsurate în kW și kWh. Asta face Enel X. Ceea ce vă dorim și dumneavoastră.
+ Niște băieți au numărat punctele de încărcare pentru mașini electrice disponibile în România. Le-au ieșit peste 2000 de bucăți. Not great, not terrible.
+ Apropo de stații de încărcare, am publicat pe Autocritica un test cu cel mai puternic model electric din gama Volkswagen. SUV-ul ID.4 GTX. Dragoș zice că „poate că este prea cuminte pentru un automobil cu o siglă sportivă din portofoliul Volkswagen”, dar că „este una dintre cele mai bune mașini electrice de pe piață din acest moment”. Aici citești tot.

3. C-așa-i Jogger pe la noi
Și pentru că tot am ajuns la capitolul teste de băgat la cap, minte și literatură, găsești pe Autocritica test cu noul Dacia Jogger. Jogger este un hibrid în sens structural, că la motorizări n-a ajuns încă la momentul ăsta. Adică e fructul iubirii dintre defunctele Lodgy și Logan MCV. Doar că are și-o idee de piper aruncat în ciorbiță: un look ceva mai crossoverian, cu scuturi și alte artificii care te vor face să crezi că are chiar și 4x4, deși n-are. Dar are șapte locuri pe care, zice Cornel, se stă mai bine decât pe alte modele care se laudă cu asta doar ca să dea bine la CV.
În cuvintele ceva mai sculptate ale omului nostru care a testat mașina, Jogger „se află la confluența dintre monovolum, break și SUV. E modelul cu care constructorul de la Mioveni sper să-i convingă nu doar pe nostalgicii iubitori de Logan MCV, ci și pe cei care sunt în căutarea unei mașini polivalente în era în care SUV-urile dictează tendințele”.
Aici e testul. Cu galerie foto cu tot.

+ Între timp, Dacia începe să schimbe la față dealerii, care primesc pe frunți, vitrine și tavane logo-ul nou. Înainte ca mașinile să-l primească. Măcar Duster îl merita în avanpremieră, că tot a împlinit frumoasa vârstă de două milioane de bucăți vândute.

4. Codrul Rutier
Au luat ăștia la smotocit Codul Rutier și au dedus că ceea ce ne lipsea-n țara asta erau niște amenzi mai mari pentru ăia care dau flash-uri și care stau la 11 centimetri în spatele tău pe autostradă, așteptând probabil conectarea la nava-mamă.
Ca de obicei, e bine că încearcă să modifice Codul Rutier. Dar tot ca de obicei, they are missing the point.
Problemele din România vine pe fir epic, în ordinea numerelor de pe tricou, astfel: lipsa de educație rutieră din școli, școlile de șoferi care produc permise ca la uzina de șaibe, acei instructori (nu toți) nepregătiți și plictisiți care vor doar să scape de elevi și să se-ntindă pe canapea la un Netflix, lipsa școlilor de șofat defensiv, corupția încă existentă în poliție, infrastructura care încă râgâie rural.
Adică, pe scurt, e bine că avem amenzi mai mari pentru orice e nasol, da' degeaba le ai dacă tu, instituție teoretic respectabilă, le dai doar ca să te vezi la știri de trei ori pe an și să te aplauzi singură cu mâna la ceafă.
În fine, ideea e că dacă dai flash-uri ca-ntr-o criză de epilepsie și te agăți de cei din față pe șosea lovindu-i cu grila-n cârligul de remorcare, ai o problemă mult mai mare decât faptul că poliția îți dă sau nu amenzi. Mari sau mici, nu contează.
+ Am vorbit despre asta de pe la minutul 2:00 în penultimul episod al Podcastului Autocritica (Like, Share, Subscribe, all the jazz, habar n-aveți ce pierdeți).

Autocritica Podcast #32. Cu Meșter, Știrbu și Șocariciu.
5. Înmatriculare balta pește
Ultima cu statistici și cifre, promit. Deși-mi place să cred că nu e rău să te țină cineva la curent cu minutul și scorul lucrurilor ăstora în marea de „am văzut io un Lamborghini pe stradă, deci se vând extraordinar de bine mașinile astea la noi”.
Înmatriculările din România în luna ianuarie 2022 arată că Hyundai n-a fost întâmplător pe locul al doilea la numărătoarea pe anul trecut, pentru că băieții continuă să faulteze mărci care altădată se lăfăiau în cifre. Dacia e în continuare pe prima poziție (și va fi până când moartea ne va despărți), iar în spatele celor de la Hyundai vine Renault. FYI, clasamentul primei luni din anno domini 2022 arată așa:
1. Dacia: 2.765
2. Hyundai: 976
3. Renault: 625
4. Toyota: 570
5. Ford: 515
6. Skoda: 500
7. Volkswagen: 493
8. Fiat: 391
9. Mercedes: 323
10. Kia: 243
Din partea casei: bilete pe supersonic spre Bahamas
Că tot m-ați întrebat mulți dintre voi* cât durează redactarea acestui newsletter și ce ascult în timp ce-l scriu, simt nevoia să vă trimit la fratele nostru Bahamas, să vă ungă sufletele și boxele mașinilor cu niște texte și niște chitară numai bune de ascultat în timp ce croșetezi serpentine în liniște.
*Nu m-a întrebat nimeni, bineînțeles - de-aia nu mai puteți, practic. Dar am simțit nevoia să vă fac cunoștință cu omul ăsta și cu gașca lui, că-s prea minunați ca să nu fie dați mai departe just in case nu-i știați deja. Unde să scriu despre muzica pe care-o ascult, până la urmă? Pe Facebook e plin de tenis, aici e plin de mașini. Răbdați.

6. Tăieturi pe fund
Skoda trece la cancerul aparent inevitabila modă SUV-coupé și transformă electricul Enyaq într-un model ceva mai puțin încăpător, dar mult mai arătos, cum laudă toți caroseriile astea pe care eu nu prea le înțeleg. Partea bună e că Enyaq Coupé (foto mai jos) are autonomii de până la vreo 535 de kilometri (deci vreo 450 reali pe bune, ceea ce e minunat) și că are o grămadă de versiuni din care poți să alegi. Implicit una RS, prima de acest tip prezentă pe o electrică Skoda. Lista completă e aici.
Între timp, dacă o să pun mâna vreodată pe vreo mașină a timpului, vă garantez că primul lucru pe care-l fac e să-l pic la examenul de admitere pe tipul care a desenat primul BMW X6 (ăsta e gagiul, azi-mâine se lansează Peugeot 3008 Coupé, ascultați la mine), poate așa se înscrie omul la Facultatea de geografie sau ceva. Știu că-s în minoritate - că doar de-aia vedem Suvpé-uri de-astea la tot pasul - dar îmi asum riscurile.
+ În altă ordine de idei, sper că acest Monte Carlo din denumirea viitoarei versiuni Fabia n-are legătură doar cu fisele de la cazinou și că se îndură să-i pună niște cai cât să pescuiască măcar în apele hot hatch, dacă de înotat pe acolo nu cred că se pune problema.
+ Alte noutăți notabile prezentate săptămâna asta: DS 3 Crossback Louvre - pentru geniul artistic neînțeles din tine - și un update pentru gama BMW Seria 8 - pentru toate celelalte genii, ceva mai înțelese.


7. Eu nu strivesc Corolla de minuni a lumii
Pentru că Toyota a anunțat recent că s-a dat contorul lui Corolla peste cap și a trecut de 50 de milioane de bucăți produse, Tudor a luat macacul japonez de coarne și ne-a spus povestea începuturilor lui Corolla. Cu tot cu momentul în care, dacă la volan nu se nimerea să fie un inginer încăpățânat, mașina asta așa cum o știm noi acum e posibil să nu se fi fost născut vreodată.
Most Wanted.
+ Apropo de zeci de milioane de lumânări suflate pe torturi de diametrul unor decenii serioase, băieții de la Ford sărbătoresc 40 de milioane de camionete din gama F-Series. Dezavantajul e că le vând în special pe acasă, pentru că, altfel, F-urile rămân cele mai vândute automobile (din toate segmentele) în SUA în fiecare dintre ultimii 40 de ani. Consecutivi. CON-SE-CU-F*CKING-TIVI.

8. Povești care ne învârt roțile
Scuzați-mi entuziasmul cu care voi vorbi despre următoarele materiale publicate în ultimele zile pe Autocritica, dar esența lor este principala explicație și cel mai important drive pe care l-am avut atunci când am construit proiectul ăsta editorial: povești mai mult sau mai puțin cunoscute spuse pe înțelesul tuturor celor care au admirat măcar o dată, măcar în trecere, măcar cu coada ochiului, vreodată o mașină.
Ploaia care va veni - Despre istoria deloc liniștită și calmă a unei idei pe care astăzi o luăm de-a gata în fiecare mașină. O poveste despre idee, despre David și Goliat în versiune auto și despre cât de mult își poate dedica un om viața pentru a primi ce-i al lui (nu, nu e cu Cioloș și Barna).
Portocala electrică - Despre cum a ajuns BMW să facă un coupe electric. În 1972, fix acum 50 de ani.
Fără urmă - Povestea unei mașini unicat pe care n-o mai găsește nimeni. Ca să știți de ce-o să ne extaziem în momentul în care veți auzi pe aici că s-a găsit un Ferrari undeva în fundul vreunui garaj uitat de lume din Toscana.
Cursa veteranilor - Despre câteva mâini de pasionați care au decis că mașinile din postere nu trebuie să rămână în postere, ci să concureze în raliuri pe bune. Pe zăpadă. În România.
O nouă eră - Cornel a fost la Monte Carlo la prima etapă a sezonului din WRC și s-a întors să ne explice de ce a câștigat TOT Loeb, chiar dacă omul are 47 de ani și chiar dacă mașinile de anul ăsta sunt foarte diferite de cele de anul trecut, iar omul nostru concurează din plăcere pură.

9. Alte mașini despre care trebuie să afli
Haas este prima echipă de Formula 1 care a prezentat foarte diferitul monopost pentru noul sezon. Asta e singura frază din lume în care temenii „Haas” și „prima echipă” pot să conviețuiască fără scurtcicuite.
Hibrizii pot să te ajute să ai un consum mai bun în oraș. Sau, pentru modica sumă de 205.000 de euro, pot să facă asta.
Se pregătește o binemeritată schimbare la pauză.
Primul Bentley electric va apărea în 2025.
Dup-aia, potopul.
A zis cineva „potop”?
Adieu, mon ami.
Jay Leno nu-și ia Ferrari pentru că trebuie să dea șpagă la dealer. Printre altele.
N-are cum să nu-ți placă gâlma asta.
Cine muncește lumea te vede. În Bugatti.
S-a mai vândut una și tu n-ai strâns încă banii ăia.
10. Zona extracurriculară (fără motoare și roți)
Ce vrea Vladimir?
Ce filme o să iasă din asta, nenică!
Și din asta la fel.
Vești bune: avem vești proaste.
Care-i faza cu FFP2-ul?
Lapte. Dinți de lapte.
S-a găsit Aur în Texas.
Ce culoare are internetul?
Jocurile Jocurilor Olimpice
Hai ai noștri. Ne recitim săptămâna viitoare.
Abonare humanum est
Meșter în Mașini este un newsletter săptămânal la care se lucrează manual, cu grijă și cu multă pasiune. Dacă vrei să-l primești în fiecare weekend prin e-mail și nu ești încă abonat, fă-o cu încredere.
Va fi mereu de calitate. E o promisiune.