Newsletter-ul Autocritica (Meșteri în Mașini) este un rezumat auto săptămânal scris de trei jurnaliști de profil cu experiență: Mircea Meșter, Tudor Rus și Daniel Popescu. Ai în față un newsletter nepretențios, fără încrengături tehnice și jargon complicat. Scopul e să te țină la curent cu cele mai importante noutăți din lumea mașinilor. Să știi înaintea altora ce roți se mișcă pe lângă tine.
Îl primești duminică dimineață la ora 9 fix.
De ce Fiesta?
Una din știrile săptămânii care abia s-a încheiat a fost despre Ford și fabrica americanilor din Valencia. Acum 50 de ani, prima mașină care a ieșit pe poarta uzinei a fost o Fiesta. Era 18 octombrie 1976. Alte evenimente de anvergură din 1976 au mai fost lansarea filmului Rocky, primele zboruri comerciale pentru pasageri cu aeronave Concorde și amartizarea sondei spațiale NASA Viking 1. Un club select pentru Fiesta.
De-a lungul timpului, uzina din Valencia a mai fost incubator pentru Escort, Ka și Kuga. Și apropo de nume mai mult sau mai puțin funky, m-a lovit o întrebare: de ce s-a numit Fiesta… Fiesta?
Există deja pe AUTOCRITICA o poveste cronologică a senzației care a fost Ford Fiesta, cu tot cu cele 22 de milioane de unități vândute în 47 de ani pe piață la nivel global, înainte de oprirea producției în 2023. Și atunci… de ce Fiesta?
Varianta cea mai lejeră și simplu de acceptat, inclusiv din punct de vedere marketing, e că Henry Ford al II-lea a ales personal numele. Și a fost Fiesta pentru că 1) numele vine din spaniolă (unde fiesta înseamnă petrecere) și 2) lansarea noului model a picat mănușă pe deschiderea fabrcii din Valencia. Deci, produsă în Spania, nume spaniol. Ceea ce are sens, mai ales că spaniola era printre cele mai vorbite limbi de pe glob. Problemă rezolvată, felicitări celor implicați.
În faza de proiect, Fiesta a avut nume de cod Bobcat. Și de aici, începe vâltoarea de scenarii despre nume, așa cum le-a păstrat internetul. Departamentul de marketing a venit cu o listă lunguță de propuneri, printre care și Bravo. Există o anecdotă care spune că Bravo era favoritul creativilor din ograda Ford pentru că începea cu litera B, la fel ca Bobcat. Această teorie pică rapid pentru că lista de nume includea și alte cuvinte care începeau cu B: Bambi, Bebe și Bolero, pe lângă Amigo, Cherie, Chico, Fiesta, Forito, Metro, Pony, Sierra și Tempo.
Alte surse spun că lui Ford al II-lea i-a fost înaintată o listă scurtă de trei nume: Amigo, Bravo și Fiesta. Amigo nu prea a prins tracțiune în nicio tabără, în timp ce departamentul de marketing și majoritatea consiliului director preferau Bravo. Doar că Bravo era problematic: în 1974 Lamborghini lansase un concept cu numele Bravo (care ar fi putut ajunge în producția de serie, deși acum știm că n-a fost cazul) și oricum, o companie italiană care făcea paste deținea drepturile pentru numele Bravo, deși nu îl folosea în acel moment.
Drept urmare, numele ales pentru noul model a fost Fiesta (și aici există neconcordanțe în informație, pentru că în 1981 Ford a lansat o ediție specială pentru Fiesta, mai exact Fiesta Bravo).
E clar că Dinastia Fiesta s-a terminat cu a 7-a generație (Mk7). Și nu pentru că ar fi făcut ceva neapărat greșit. Pur și simplu SUV-urile au urlat mai tare, inclusiv Puma și Kuga, dacă ne concentrăm strict pe Ford.
Partea (cât de cât) bună? Ford are un plan de relansare în Europa, inclusiv prin modele electrice compacte. Deși unele zvonuri dau Fiesta ca favorită pentru o revenire complet electrificată, ele rămân fix asta: zvonuri.
La noutăți ni-i greu
1. Stella Li, vicepreședinta executivă BYD, a vizitat în premieră România și a promis stații de încărcare Flash Charging pe autostrăzi.
De ce ne pasă: pentru că tehnologia de încărcare pe care o dezvoltă BYD este cea mai avansată din lume în acest moment: nu doar că stațiile pot să încarce cu 1000-1500 kW, dar nu pun deloc presiune pe rețeaua publică, pentru că energia vine din blocuri de acumulatori care se încarcă lent în perioadele în care există surplus de producție și deficit de cerere (adică la mijlocul zilei). Și pentru că Stella Li a promis că investițiile se vor ridica la nivelul a „câteva sute de milioane de dolari” în următorii 2-3 ani.
De ce ne pasă: Săptămâna și debutul unei mașini din China în Europa, de această dată prin amabilitatea constructorului Changan, care ne aduce un SUV PHEV sub numele Deepal S05. Mă rog, vorba bine ne aduce, deocamdată Changan încearcă marea cu degetul în Spania, Germania și Marea Britanie cu următoarea propunere: motor termic pe benzină de 1,5 litri și un motor electric, deja o soluție clasică pentru mai tot ce vine din China și are patru roți, 258 cai-putere și 300 Newtoni-metru. Motorul electric își trage energia dintr-o baterie LFP de 18,4 kWh și în teorie, poate propulsa de unul singur noul SUV pe o distanță de maxim 100 km. Pe partea de încărcare: 11 kW AC, 55 kW DC (30-80% în 15 minute, deci ați face bine să știți exact ce vreți să cumpărați de la mall dacă lăsați mașini la încărcat în parcarea subterană).
De ce ne pasă: Ce-ar fi o mașină fără inima care o pune în mișcare? Un imobil. Și am o bănuială că după controversata eră downsizing, cu ale ei motoare mici (salut 0.9 TCe, salut 1.0 EcoBoost), lumea a început să fie mai atentă și mai informată legat de ce se află sub capota mașinilor pe care le cumpără (cu bani care nu-s puțini). Cum e și normal. În fine, ideea e că Toyota a scos de la cuptor un nou motor: 1,5 litri benzină, cu patru cilindri în linie, pe care îl va oferi și aspirat și turbo. Acest motor va ajunge pe viitoarele hibride ale mărcii, în locul actualelor motoare de 1,8 litri și 1,5 litri (cu trei cilindri), unde, spun japonezii, va consuma cu 15% mai puțin combustibil. Dincolo de eficiență, noul motor e mai compact și va putea fi poziționat mai jos, ceea ce va aduce un anumit dinamism în ceea ce privește designul viitoarele modele Toyota. Așteptăm cu interes capote lungi, joase și forme fluide.
Mențiuni, aplauze amicale și diplome de participare se acordă și următoarelor știri:
Audi va deschide prima fabrică în SUA. Ce va produce? SUV-uri mari.
Volkswagen anunță cele mai mari pierderi operaționale trimestriale de după Dieselgate: 5,9 miliarde de euro în trimestrul al treilea. Ce urmează? Restructurări și suspendarea proiectului ID. Golf.
Zeekr 9X, în România de la 123.500 de euro.
Una din trei mașini vândute de Škoda în primele nouă luni ale anului a fost electrică sau PHEV.
De ce a luat în greutate noul BMW Seria 3? Vinovații: sistemul mild-hybrid, plafonul panoramic din sticlă și ranforsările suplimentare aduse structurii de rezistență.
Numărul lui Adam: 2,3
Aston Martin n-o duce prea bine. Compania are pierderi de 2,3 miliarde de lire sterline de la venirea lui Lawrence Stroll acum șase ani.
Infrastructura-vura
13 kilometri din A0 nu s-au mai deschis, responsabilii se acuză unii pe alții. Aici suntem.
Bine măcar că avem tunelul Momoa pe Autostrada Sibiu-Pitești. De râsu’-plânsu’:
Autocritica rațiunii pure
Mașinile electrice au înregistrat în luna septembrie o cotă de piață record de 30,5% în Europa, pe fondul dublării înmatriculărilor din Germania și Franța. Septembrie a fost a opta lună consecutivă de creșteri, raportat la anul 2025: europenii au cumpărat cu 10,2% mai multe electrice în septembrie 2026 comparat cu septembrie 2025, adică undeva la 1,36 milioane de unități.
Alte două premiere: mărcile chinezești au depășit mărcile japoneze în Europa la capitolul mașini noi înmatriculate și BYD a înmatriculat mai multe mașini în Europa decât Dacia în septembrie 2026 (49.953 de unități versus 45.408 unități).
Mai multe informații și statistici sunt disponibile în materialul despre piața auto din Europa. Face parte din seria de analize TRENDS by BT Leasing.
Am vizitat noua uzină BMW de la Irlbach-Strasskirchen, acolo unde constructorul german produce bateriile pentru BMW i3, modelul electric cu cea mai mare autonomie (teoretică) din lume: 906 kilometri.
Cu numai trei ani în urmă, aici era un simplu teren agricol situat pe teritoriul localităților Irlbach și Strasskirchen, cu o suprafață totală de aproximativ 60 de hectare. Simpla intenție a unui constructor auto de talia Grupului BMW de a construi o uzină de baterii a generat inevitabil și nemulțumiri, iar un grup de locuitori din localitatea Strasskirchen a obținut dreptul de a organiza un referendum prin care populația să-și exprime acordul sau dezacordul pentru această construcție.
Uzina BMW de la Irlbach-Strasskirchen: cum se produc bateriile cu cea mai mare autonomie din lume
Puține embleme din lumea auto au simbolistica și misticismul unui talisman. Quadrifoglio Verde este una dintre ele. Cum a apărut pe mașinile Alfa Romeo? Răspunsul scurt e că în 1923, un pilot de curse a pictat un trifoi cu patru foi pe o mașină de competiție și cu acea mașină a câștigat raliul Targa Florio. Răspunul lung e ceva mai romanțat.
QV: între superstiție și vizibilitate
Test drive: Mercedes-Benz Clasa C facelift
Testele AUTOCRITICA sunt susținute de BT Leasing.
Ce-am mai luat pe parbriz
Ce este un RUF?
Și o porție de AMERICAAA (în vocea lui Jeremy Clarkson): cum a apărut Ford F-150 Raptor, într-un clip narat de Jon Bernthal și regizat de Ben Affleck:
Consum extraurban
În numele artei. (PressOne)
Vânătoare de fantome cu IA. (The Guardian)
Ce vrea Elon Musk. (The New York Times)
Când pericolul venea din aer. (BBC)
Inițiere în K-pop. (Scena9)












