Upgrade pentru cele mai scumpe SUV-uri Mercedes-Benz: GLE și GLS
Meșteri în Mașini #222 • Toate lucrurile importante care s-au întâmplat în lumea auto în săptămâna 30 martie - 5 aprilie.
Newsletter-ul Autocritica (Meșteri în mașini) este un rezumat auto săptămânal scris de trei jurnaliști de profil cu experiență: Mircea Meșter, Tudor Rus și Daniel Popescu. Ai în față un newsletter nepretențios, fără încrengături tehnice și jargon complicat. Scopul e să te țină la curent cu cele mai importante noutăți din lumea mașinilor. Să știi înaintea altora ce roți se mișcă pe lângă tine.
Îl primești duminică dimineață la ora 9 fix.
Cei trei muschetari
Mercedes-Benz și-a actualizat în această săptămână gama de SUV-uri cu nu mai puțin de trei facelifturi, iar primele pe listă au fost GLE și GLE Coupe, care fac parte din segmentul SUV-urilor de clasă mare. GLE concurează în segment cu modele precum BMW X5, Audi Q7 sau Volvo XC90, în timp ce varianta cu plafon plonjat, GLE Coupe, are ca rivali direcți BMW X6 sau Audi Q8.
Conform așteptărilor, noutățile sunt similare pentru cele două modele: au apărut modificări estetice la spoilerul frontal, semnatura luminoasă a farurilor sau jante, în timp ce sistemul MBUX Superscreen cu trei ecrane integrate într-unul singur este oferit standard, iar pachetul de sisteme de asistență și siguranță a fost îmbunătățit.
Gama de motorizări este în continuare variată: poți alege un motor diesel de 3.0 litri cu sistem mild-hybrid în versiuni cu 286 CP sau 367 CP sau între două variante de motoare pe benzină și sistem mild-hybrid: 3.0 litri cu 381 CP sau V8 de 4.0 litri cu 537 CP. Există chiar și o versiune plug-in hybrid cu motor pe benzină de 3.0 litri cu 326 CP și motor electric cu 135 CP.
La scurt timp după aceste prezentări, constructorul german a prezentat și GLS facelift, cel mai scump și mai mare SUV din gama germanilor, concurent în același segment cu BMW X7. Aici avem parte de o rețetă asemănătoare: grilă frontală modificată, semnătură luminoasă nouă, grilă iluminată, logo spate integrat într-o bandă luminoasă nouă și jante noi de 23 de inchi.
La interior, modelul primește sistem Superscreen standard, Head-Up Display cu realitate augmentată standard și un volan nou, în timp ce pasagerii din spate au la dispoziție ecrane de 11,2 inchi. Pentru versiunile cu șapte locuri, bancheta spate este echipată cu un sistem electric de culisare pentru a simplifica accesul pasagerilor pe cel de-al treilea rând de scaune.
Gama de motorizări este identifică cu cea anunțată pentru GLE și GLE Coupe facelift, cu două excepții: versiunea de bază cu motor diesel de 3.0 litri și sistem mild-hybrid este mai puternică (313 CP), în timp ce varianta plug-in hybrid nu există în ofertă.
Pentru moment, Mercedes-Benz nu a menționat când vor apărea pe piață cele trei facelift-uri.
La noutăți ni-i greu
1. Serviciul Porsche Charging Service pentru încărcarea mașinilor electrice este disponibil în România
De ce ne pasă: Pentru că simplifică procesul de încărcare al mașinilor electrice Porsche: nu mai ai nevoie de aplicații de încărcare pe telefon, mai multe carduri RFID sau multiple conturi, ci doar de cont Porsche Charging Service. Încarci cu un dispozitiv RFID care poate lua forma unui breloc Porsche sau a unui card pe care să-l pui în portofel, iar dacă activezi funcția Autocharge poți pur și simplu să conectezi încărcătorul la mașină și încărcarea pornește automat. Noul sistem este compatibil cu peste un milion de stații de încărcare din 26 de țări, iar în România poate fi utilizat în rețelele Renovatio e-charge, OMV eMotion, e.on Drive, Lidl, Kaufland, MOL Plugee și Eldrive. În plus, serviciul Porsche Charging Service este integrat cu navigația mașinii, care va prioritiza stațiile proprii și partenere pentru a-ți recomanda unde să încarci pe traseu.
2. Viitorul SUV electric Skoda Peaq va avea autonomie de până la 600 de kilometri
De ce ne pasă: Pentru că Skoda a reușit să plaseze SUV-ul compact electric Elroq pe locul 2 în topul celor mai înmatriculate modele electrice în Europa în 2025, așa că așteptările sunt pe măsură și din partea viitorului Peaq, care la 4,9 metri lungime va deveni cel mai mare model al mărcii. Pentru moment știm doar că noul model va avea o autonomie maximă de până la 600 de kilometri, iar încărcarea de la 10% la 80% va dura 28 de minute. În total vor fi disponibile trei versiuni cu puteri cuprinse între 204 CP și 300 CP. Modelul are la bază conceptul Vision 7S prezentat în urmă cu trei ani, iar prezentarea oficială va avea loc în prima jumătate a anului, adică în mai puțin de trei luni.
3. Mercedes-Benz Clasa S facelift, în România de la 128.770 euro
De ce ne pasă: Pentru că facelift-ul pentru modelul de referință al mărcii germane este disponibil acum și în țara noastră la numai două luni de la prezentarea oficială de la finalul lunii ianuarie. Dezvăluit publicului local la Palatul Parlamentului, Clasa S facelift are în România un preț de pornire de 128.770 de euro pentru versiunea diesel mild-hybrid cu 367 CP, în timp ce variantele pe benzină mild-hybrid încep de la 140.900 de euro, dar oreră 449 CP sau 537 CP. În ofertă există și o versiune plug-in hybrid cu preț de pornire de 147.020 de euro, care oferă 585 CP și o autonomie electrică de până la 117 kilometri WLTP.
Altfel, Mercedes-Benz a confirmat că EQS facelift, practic versiunea electrică a Clasei S facelift, va deveni primul model de serie al mărcii cu sistem steer-by-wire. Tehnologia steer-by-wire presupune un actuator integrat în volan și un actuator electromecanic poziționat între roți, iar acest sistem elimină necesitatea unei coloane de direcție. Marele avantaj este că virarea devine mai simplă, în special la manevrele de parcare. Detalii despre ce este și cum funcționează un sistem steer-by-wire găsești în articolul pe care l-am scris pe baza unei discuții cu inginerii ZF Group din Timișoara.
Mențiuni, aplauze amicale și diplome de participare se acordă și următoarelor știri:
PPC blue România va instala până în luna iunie 7 stații de încărcare rapidă de 200 kW lângă Terminalul Plecări al Aeroportului Henri Coandă.
Primăria Capitalei elimină parcarea gratuită pentru mașinile hibride începând din 1 mai 2026. Electricele urmează în 1 ianuarie 2028.
Volvo va deveni importator exclusiv pentru marca Lynk&Co în Europa.
Noul model electric de oraș Cupra Raval va fi prezentat oficial în 9 aprilie.
BMW iX3 a câștigat titlul World Car of the Year în 2026.
Numărul lui Adam: 4,6
Este creșterea procentuală a înmatriculărilor de mașini noi în România în martie 2026 comparativ cu martie 2025, la aproape 10.400 de unități. Martie a devenit astfel prima lună de creștere pentru înmatriculări după două luni consecutive de scădere, iar imaginea de mai jos poate sugera și potențialul pentru lunile următoare: anul trecut, în așteptarea programului Rabla, piața s-a stabilizat la aproximativ 10.000 de unități pe lună între aprilie și iunie.
Situația este complet diferită în acest an, întrucât există șanse mari să nu avem program Rabla în 2026. Vom ști exact după ce se stabilește noul buget al Administrației Fondului pentru Mediu, însă autoritățile au anunțat deja că vor prioritiza mai degrabă programe care anterior au fost finanțate prin PNRR.
Luni dimineață vei găsi pe AUTOCRITICA analiza completă a pieței auto din România în luna martie, iar până atunci îți spun doar că Chery a fost pentru a doua lună consecutiv marca din China cu cel mai mare număr de unități înmatriculate și a pătruns din nou în top 10.
Infrastructura-vura
Șase tuneluri cu trei benzi, dintre care o bandă va fi dedicată pentru vehicule grele. Este una dintre prevederile proiectului tehnic de construcție pentru tronsonul T3 al autostrăzii A8 Târgu Neamț - Iași - Ungheni.
Constructorul spaniol FCC Construccion a fost desemnat vineri câștigătorul licitației pentru realizarea acestui tronson, care are o lungime totală de 17,7 kilometri. Interesant este că mai mult de jumătate din lungimea acestui tronson înseamnă poduri, viaducte și tuneluri, la care se adaugă și două noduri rutiere. Mai exact:
• 18 poduri și pasaje cu o lungime totală de 6,74 km
• 6 tuneluri cu o lungime totală de 1,57 km
Constructorul are la dispoziție 10 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuție, ceea ce înseamnă că lucrările vor fi gata cel mai devreme în februarie 2030.
Autocritica rațiunii pure
Tudor Rus ne povestește despre Belle Macchine, o expoziție găzduită de Muzeul BMW din Munchen care oferă o perspectivă despre influența designului italian asupra mărcii germane.
23 de automobile mă așteaptă, răsfirate pe cinci platforme. Pe mine și pe alți vizitatori. Nu-i un compendiu, o trecere în revistă exhaustivă, obositoare a tot ce a însemnat BMW. Expoziția are un rost, o tematică și un aer aparte. Unele nume și forme îmi sunt deja familiare, despre altele urma să învăț mai multe, pe unele abia le aflam pentru prima dată.
Pentru că e gândită și cu scop educativ, expoziția începe, pentru cei mai puțin inițiați într-ale automobilului, cu o introducere în formele de caroserie, de la optimizare aerodinamică la până la proporționarea în trei volume.
Apoi te bagă în pâine… sau mai bine zis, te scufundă într-un aluat cald, păstos. E multă informație de asimilat și pe măsură ce urci, ți se face tot mai poftă, ca pe vremea în care un puști gras privea cu jind la vitrina brutăriei de la colțul blocului.
Iar Dragoș Băltățeanu are o poveste despre transformarea unui roadster clasic britanic într-o mașină electrică.
MGB este poate cea mai populară mașină clasică din Marea Britanie. Construit de compania British Motor Corporation (BMC) și comercializat sub marca MG, roadsterul cu două locuri a văzut lumina zilei în 1962 și a rămas în producție până în 1980. Peste o jumătate de milion de exemplare au fost produse, fiind apreciate în întreaga lume.
Cu o asemenea abundență, nu e de mirare că este un model popular printre pasionații de mașini clasice. Este abordabil ca preț, piesele se găsesc din belșug, iar silueta este inconfundabilă.
Și atunci, de ce să îl transformi în mașină electrică? Pentru a-l duce în viitor și a deschide o nouă nișă pentru cei care își doresc o mașină clasică, dar fără bătăile de cap aferente întreținerii unei clasice, aș spune eu.
Revenim la electrice moderne: avem test cu Kia EV2, cea mai accesibilă electrică a mărcii.
Pe scurt, EV2 se conduce ca toate celelalte 80% de electrice de pe planetă. Direcția este foarte anesteziată, fără feedback, în schimb e o plăcere să te strecori prin oraș.
Suspensia are ceva din echilibrul acela perfect între tare și moale, ceea ce face din EV2 o electrică mai degrabă dinamică. Rularea e atât de fină și plăcută încât îi pot ierta suspensiei momentele de zburlire la întâlnirea cu denivelări scurte, de genul limitatoarelor sau a îmbinărilor cu liniile de tramvai.
Iar Constantin Ciobanu a urcat la volanul unui Mercedes-AMG CLE 53 4Matic.
Este un model căruia îi place să privească în zare. Cum îl scoți din urban începe să își arate șarmul. Îi plac în egală măsură drumurile de munte sinuoase, dar și autostrada. Pentru că nu este în vârful lanțului trofic și nu are pe portbagaj un număr de genul 63, cred că toate posibilitățile de configurare sunt modalități de distragere a atenției. Parcă prea mult PlayStation și prea puțin praf de talc, dacă ar fi să încerc o metaforă. Este genul de mașină în care mi-aș dori un buton sport pe care să-l privesc cu respect și să am curaj să-l apăs doar când știu că am calificarea necesară.
Consum extraurban
Burnoutul în sectorul cultural. (Hacking Work)
Noua cursă spre Lună. (PressOne)
Se închide Europa Liberă. Ce pierdem? (Scena9)
Kremlin Hotline. (VSquare)
O călătorie în jurul Japoniei. (The Guardian)













