Newsletter-ul Autocritica (Meșteri în Mașini) este un rezumat auto săptămânal scris de trei jurnaliști de profil cu experiență: Mircea Meșter, Tudor Rus și Daniel Popescu. Ai în față un newsletter nepretențios, fără încrengături tehnice și jargon complicat. Scopul e să te țină la curent cu cele mai importante noutăți din lumea mașinilor. Să știi înaintea altora ce roți se mișcă pe lângă tine.
Îl primești duminică dimineață la ora 9 fix.
S-a strigat „25%” pentru a doua lună la rând
Articol din seria editorială Trends susținută de BT Leasing.
În iulie 2025, cota de piață a mașinilor electrice vândute în Europa era de numai 13,6%, însă a crescut rapid în lunile care au urmat și a depășit pentru prima oară pragul psihologic de 20% în octombrie 2025. A urmat chiar și un record absolut de 26,3% în decembrie 2025, parțial datorită unor programe de tip Rabla introduse atunci în trei dintre marile piețe europene: Germania, Franța și Italia.
Anul 2026 a început mai degrabă timid, cu cote de piață ușor sub 20% în ianuarie și februarie, însă luna martie a declanșat o nouă creștere graduală a cotei de piață pentru electrice. În iunie, 25,6% dintre mașinile noi vândute în Europa au fost electrice, iar Germania a marcat chiar și o premieră absolută: a fost prima lună din istorie în care germanii au cumpărat mai multe mașini electrice decât mașini cu orice alt tip de motorizare.
Acum, iulie a devenit a doua lună consecutivă în care cota de piață a mașinilor electrice a depășit pragul de 25% și este aproape dublă comparativ cu iulie 2025. Este o performanță cu atât mai importantă cu cât numărul țărilor care au active programe de tip Rabla este în scădere, iar aceste programe au astăzi o componentă socială, întrucât sunt dedicate în special persoanelor cu venituri reduse. Mai puțin Rabla de România.
Pentru a înțelege și mai bine dinamica pieței auto europene în prezent îți mai las câteva numere: în iunie și iulie 2026, vânzările de electrice au crescut cu 51% comparativ cu iunie și, respectiv, iulie 2025. În același timp, indiferent de tipul de propulsie, vânzările de mașini noi au crescut cu 13% în iunie și 4% în iulie.
Bun, am stabilit că europenii cumpără electrice mai „agresiv” decât anul trecut pe vremea asta. Dar ce electrice cumpără? Ei bine, în special electrice europene, cu o influență americană puternică. Tesla Model Y este de departe cel mai popular model electric în Europa în primele șapte luni ale anului, iar Tesla Model 3 este a treia cea mai vândută electrică. Toate celelalte modele din top 10 sunt europene.
Dintre mărcile europene, Skoda iese în evidență cu SUV-urile Elroq și Enyaq, care ocupă locurile 2 și 5 în topul european și depășesc vânzările înregistrate de compania-mamă cu Volkswagen ID.3, ID.4 și ID.7.
În top 5 regăsim și Renault 5, o electrică de oraș despre care îți povestesc mai multe imediat.
La noutăți ni-i greu
1. Renault 5 primește autonomie mai mare
De ce ne pasă: Pentru că Renault 5 este în acest an cea mai vândută subcompactă electrică din Europa, iar îmbunătățirile anunțate au potențialul de a crește și mai mult popularitatea modelului. În urma unor mici modificări aerodinamice, autonomia versiunii cu 150 CP și baterie de 52 kWh crește de la 410 la 430 kilometri (+5%), în timp ce varianta cu 120 CP și baterie de 40 kWh are acum o autonomie de 315 kilometri în loc de 312 (+1%).
Dacă intri acum în configuratorul Renault vei observa că a dispărut varianta de bază cu 95 CP și baterie de 40 kWh. Asta se întâmplă pentru că această versiune va fi înlocuită cu una mai puternică, cu 110 CP și baterie de 36,5 kWh cu chimie LFP, care va oferi o autonomie de până la 305 kilometri. Indiferent de opțiune, vei putea comanda Renault 5 în două nuanțe noi pentru caroserie: Flame Red și Metallic Schist Grey.
Pe AUTOCRITICA vei citi în curând impresiile colegului Cornel Șocariciu despre primul an petrecut cu Renault 5 ca mașină personală. Până atunci, te las cu un sneak preview din articolul care este încă un draft.
2. Porsche a vândut compania de consultanță tech MHP către indienii de la Tata
De ce ne pasă: Pentru că 1.000 dintre cei 4.500 de angajați MHP la nivel global lucrează în Cluj-Napoca. De altfel, filiala din România este cea mai importantă din structura MHP, întrucât doar la sediul central din Germania există mai mulți angajați. Teoretic, pentru clujeni nu se schimbă nimic: potrivit acordului, MHP va continua să ofere servicii tech pentru Porsche timp de cel puțin 5 ani și să primească aproximativ 1,25 de miliarde de euro pentru asta. În practică, angajații vor avea contracte de muncă cu Tata, ceea ce poate înseamna și clauze diferite de cele oferite până acum de Porsche.
Printre serviciile pe care le oferă MHP către Porsche la nivel global se numără sisteme IT pentru lanțul de aprovizionare cu componente la uzine (trasabilitatea și eficiența livrărilor), optimizarea proceselor de pe liniile de asamblare ale uzinelor, gestionarea fluxurilor de lucru sau diverse platforme digitale cum ar fi configuratoare sau portaluri de vânzări, dar și utilizarea de infrastructură hardware în cloud. Unele dintre aceste servicii sunt gestionate de angajații din România.
A nu se confunda MHP cu Porsche Engineering, divizia de inginerie a constructorului german prezentă inclusiv în România la Cluj-Napoca și Timișoara care dezvoltă, printre altele, sisteme de management pentru baterii și sisteme de asistență pentru mașinile mărcii. Mai degrabă, activitatea MHP seamănă cu serviciile IT pe care le oferă BMW TechWorks pentru Grupul BMW. BMW TechWorks este un joint-venture între Grupul BMW și NTT Data care a fost inaugurat în Cluj-Napoca în 2024 și despre care am scris pe larg de la fața locului pe AUTOCRITICA.
3. Serviciul de taxi-uri autonome Waymo se lansează în Europa în 2027
De ce ne pasă: Pentru că Waymo este în prezent unul dintre cele mai interesante servicii de taximetrie (sau, mai corect spus, ride-hailing), și asta nu neapărat pentru că utilizează flote de mașini autonome. În această săptămână, proprietarii de la Google au anunțat că vor lansa Waymo în Uniunea Europeană în 2027, iar prima destinație este, deloc surprinzător, Germania. Mai exact, Munchen.
Între timp, în Statele Unite, Waymo a început testele cu o nouă mașină autonomă, care seamănă cu o utilitară de persoane și este concepută inclusiv pentru persoanele cu dizabilități. Are o configurație tipică de 2+3 locuri, iar principalul avantaj este că spațiul disponibil pentru cele trei persoane de pe bancheta din spate este mai generos decât la o mașină obișnuită. Podeaua este plată, iar scaunele integrează un mâner special pentru a simplifica urcarea și coborârea.
În plus, interiorul integrează marcaje Braille și cititoare de ecran pentru nevăzători, pentru ca aceștia să poată utiliza funcții precum pornirea aerului condiționat sau dictarea traseului, în contextul în care mașinile Waymo sunt autonome și, implicit, nu au șofer la bord. Totuși, comunicarea verbală este posibilă, pentru că sistemul de infotainment integrează acum asistentul AI Gemini. Așa că poți ruga AI-ul să dea AC-ul mai încet. Noul model autonom se numește Ojai (se pronunță „Oh, hi”) și este dezvoltat de Zeekr, una dintre numeroasele mărci deținute de chinezii de la Geely.
Pentru început, Waymo va folosi în Europa vechiul Jaguar I-Pace, însă chiar și așa sosirea pe Bătrânul Continent este importantă mai ales în contextul rivalității de la distanță cu chinezii de la WeRide. Disponibil pe scară relativ largă în China și Emiratele Arabe Unite, WeRide a făcut deja primii pași în Europa prin programe de teste în Franța, Belgia, Elveția, Spania, Slovacia și, mai nou, Danemarca. Ușor-ușor, pare că și când vom merge cu un taxi vom avea de ales între Statele Unite și China.
Mențiuni, aplauze amicale și diplome de participare se acordă și următoarelor știri:
Hyundai a anunțat o parte dintre modelele pe care le va lansa în curând: o nouă generație pentru Elantra, noua generație Tucson, o versiune electrică cu range extender (EREV) pentru Santa Fe și un nou SUV de segment B pentru Europa.
Chery lansează în acest weekend la Barcelona versiunea europeană a SUV-ului compact Omoda 4, pe care l-am văzut în variantă chinezească la Salonul Auto de la Beijing.
Marca Jetour deținută de grupul chinez Chery se va lansa în România în 10 septembrie.
Noua generație Mitsubishi Pajero va fi prezentată în 2 septembrie.
Lando Norris și-a prelungit contractul cu McLaren până în 2030.
Porsche a publicat primele imagini și detalii pentru 911 Challenge, noua opțiune entry-level în gama de modele de competiții Porsche.
BYD intenționează să dezvolte un model electric de oraș pentru Europa bazat pe BYD Racco, un kei car lansat recent în Japonia.
Încarci și câștigi cu PPC blue
Campania „Încarcă și Câștigă” organizată de PPC blue, una dintre principalele rețele de stații de încărcare pentru mașini electrice din România, se apropie de final. Doar până luni, 31 august, intri automat în tragerea la sorți pentru unul dintre cele 26 de vouchere eMAG cu o valoare cumulată de 7.500 de lei dacă pornești sesiunea de încărcare a mașinii electrice între 11:00 - 15:00 și încarci cel puțin 5 kWh. Campania PPC blue are rolul de a încuraja folosirea responsabilă a energiei electrice în perioadele de vârf de consum de seară în contextul în care producția este afectată de oprirea centralei de la Cernavodă (P).
Numărul lui Adam: 73
A fost locul ocupat de Tesla Model Y în topul celor mai vândute modele în Europa în iulie, la numai o lună după ce a fost cel mai vândut model în iunie. Este, probabil, cea mai mare fluctuație de performanță pentru un model popular, întrucât a trecut de la 32.685 de unități în iunie la numai 5.138 de unități în iulie. Una dintre explicațiile intuite de specialiști este că Elon Musk jonglează cu livrările din acte în funcție de interesele pe care le are pentru ca rapoartele financiare de la finalul fiecărui trimestru să dea suficient de bine pentru ca valoarea acțiunilor Tesla să crească pe bursă.
Infrastructura-vura
Luni, 31 august, se va deschide circulația rutieră pe un segment de 47 de kilometri din cadrul autostrăzii A7, între Adjud și Bacău. Asta înseamnă că vei putea circula integral pe autostradă din Capitală pe o distanță de peste 300 de kilometri, pe traseul A3 București - Ploiești și A7 Ploiești - Bacău.
Proiectul autostrăzii A7 pleacă din Ploiești și se încheie la Ungheni, în Republica Moldova. Și aici începe distracția: tronsonul de 77 de kilometri dintre Bacău și Pașcani este în lucru, dar lucrările vor fi finanțate din 1 septembrie de la bugetul de stat, pentru că programul PNRR se încheie în 31 august. În schimb, tronsonul de la Pașcani la Ungheni va fi finanțat prin programul european SAFE.
În traducere, n-ar fi o surpriză majoră ca tronsonul Pașcani - Ungheni să fie inaugurat înainte de tronsonul Bacău - Pașcani și să ajungem de la București la Ungheni pe autostradă, dar cu un ocol pe DN2 între Bacău și Pașcani. Partea bună ar fi că avem deja antrenament la capitolul ăsta cu sectorul Margina - Holdea de 15 kilometri de pe A1.
Teste cu Chery Tiggo 7 HEV și Renault Scenic
Testele AUTOCRITICA sunt susținute de BT Leasing.
Săptămâna asta avem pe AUTOCRITICA două teste la care s-a muncit un pic altfel decât te-am obișnuit până acum.
Constantin Ciobanu a petrecut două zile prin diversitatea Dobrogei cu Chery Tiggo 7 HEV, un SUV compact full-hybrid.
Dobrogea nu te lasă pradă tristeții. Atât partea finală a drumului spre Dobromir, cât și ce a urmat spre Adamclisi a fost ca aerul răcoros din diminețile când vara o lasă mai moale. Iubesc condusul, iubesc fiecare fâșie de drum strâmb, iar dacă mai sunt și diferențe de nivel, e perfect. Și asta am găsit. Acum, cineva care caută un SUV compact de familie, cum este Tiggo 7 HEV, nu speră la multe artificii dinamice. Dar totuși am găsit o mașină care m-a lăsat să vânez niște apexuri de la volan.
Tot Constantin Ciobanu și-a propus să vadă cât îi ajunge un plin la volanul unui Renault Scenic E-Tech.
Primele zile au fost ușor agitate: am alergat cu junioara prin oraș, ba la fosta școală, ba la noul liceu pentru înscriere. Și cum astfel de momente au partea lor de stres, Scenic s-a achitat cu brio de sarcină. Pe de o parte o mașină spațioasă, acces bun la bord, spațiu excelent pe locurile din spate. Iar cotiera centrală spate face toți banii, cu acel suportul integrat pentru smartphone. Fiind o familie de persoane înalte, apreciem o mașină spațioasă. Să nu uit de acces, cât timp mânerele sunt ieșite, ca atunci când te apropii de mașină și se deblochează, totul este ok, dar dacă zăbovești pe lângă mașină, acestea se retrag și îți trebuie puțină dexteritate pentru a deschide portiera cu o singură mână.
Autocritica rațiunii pure
Tudor Rus ne spune povestea lui Michael Mauer, care timp de 22 de ani a fost designer la Porsche, așa că i-au trecut prin creion modele precum Cayenne, Panamera, 911 sau Macan.
Vreau ca mașinile mele să exprime un sentiment de forță gata să fie folosită. Să exprime că nu ai nevoie de mii de linii și detalii pentru a le pune în valoare. Caut mereu un design distinct – simplu, dar plin de suspans. Și sper că oamenii le vor privi cândva și vor exclama: ce operă de artă, ce bijuterie!
Michael Mauer, designer Porsche
Vorbim tot mai mult despre roboții care ajung astăzi prin uzinele auto, dar Cornel Șocariciu a scos de la naftalină o poveste despre modul în care avea loc robotizarea în anii ‘70 la o uzină Fiat.
Fiat se afla într-o situație rar întâlnită astăzi. Uzinele sale nu prea reușeau să-și atingă țintele anuale și asta și din cauza tehnologiilor învechite pe care le folosea. Primul pas major pe care îl fac are loc la uzina din Mirafiori, în 1972, prin introducerea unor roboți de sudură pe linia care se ocupa de platforma mașinilor. [...] Dincolo de asta, Fiat utiliza vehicule ghidate automat pentru transportul carcasei în și de la posturile de lucru, plus o serie de brațe robotizate pentru vopsit ori pentru asamblarea anumitor componente. Practic, pe bună dreptate, Fiat putea spune că noul model Strada era fabricat de roboți.
Consum extraurban
Biografia ascunsă a generalului Pahonțu. (Recorder)
Lista de așteptare a demnității. (Snoop)
Azuga de la A la Z și-apoi mai departe. (Scena9)
Riscul ca anumite evenimente să se anuleze sau să se amâne crește. (Povești din Sport)
Cum folosesc jucătorii de tenis Inteligența Artificială. (The Guardian)
Era turbulentă a Inteligenței Artificiale este aici. (Bill Gates)














