Planurile Dacia pe următorii 10 ani • Meșter în Mașini #67
Ce mașini și motoare pregătește Dacia până în 2035, Ferrari în Cursa de 24 de ore de la Le Mans, teaser Volvo pentru SUV-ul electric EX90, noul Peugeot 408 este disponibil în România.
Un newsletter Autocritica.ro.
Despre mașinile pe care nu ai voie să le ratezi.
O dată pe săptămână. Conceput și scris de jurnaliștii
Mircea Meșter și Daniel Popescu.
Meșter în Mașini #67
6 noiembrie 2022
Meșter în Mașini 2.0
La mai puțin de doi ani de la lansare, într-un ritm mult mai alert decât cel obișnuit în industria auto, newsletter-ul Meșter în Mașini a primit o generație nouă, dezvoltată pe o platformă nouă. Neue Klasse, cum ar zice oamenii de la BMW.
Pentru tine nu se schimbă absolut nimic. Ești în continuare abonat, calitatea informațiilor este aceeași cu care te-am obișnuit și până acum, doar că îți prezentăm cele mai importante știri auto ale săptămânii într-un format grafic ceva mai simplu și mai ușor de urmărit.
Dacă vrei ceva detalii tehnice despre noua platformă folosită pentru newsletter, îți putem spune că se numește Substack și este mai potrivită pentru nevoile noastre decât Mailchimp. Ne-am dat seama că nu avem nevoie de o navă spațială pentru a conduce din punctul A în punctul B pe străduțele aglomerate din București și că o mașină de oraș este mult mai eficientă din toate punctele de vedere. Plus că promite și costuri mici de întreținere. Practic, avem un Total Cost of Ownership excelent.
Bine, am ales platforma asta și pentru că Popescu a testat-o timp de un an la newsletter-ul imobiliar Patru Pereți, iar la aniversare a avut ideea genială să publice un test-drive detaliat la finalul căruia a primit un mesaj pe WhatsApp din partea din Meșter: “Deci mutăm Meșter în Mașini pe Substack?”
Și l-am mutat, iar Popescu încă așteaptă să primească o măslină cu anșoa din partea Substack pentru acest transfer de senzație din lumea newsletterelor. Dar gata cu bucătăria internă, că știm că v-ați adunat aici pentru cultură auto. Poftim cultură.
Aveți un Ferrari bun la drum lung?
Iată o întrebare pe care, probabil, nu o pune nimeni atunci când vrea să-și cumpere un Ferrari. Pentru că, știm bine, când spui Ferrari te gândești în primul și-n primul rând la viteză, chiar dacă fanii Scuderiei Ferrari ne-ar putea contrazice un pic aici după încă un sezon în care nu au câștigat (din nou) titlul în Formula 1. Chit că n-a fost neapărat de la mașină, cât de la oamenii care au butoanele pe mâini. Poate la anu’, băieți!
Apropo de 2023, Ferrari a prezentat hypercar-ul 499P cu care va participa începând de anul viitor în competițiile sportive de anduranță. Adică mai ales în celebra cursă de 24 de ore de la Le Mans. Vorbim despre 680 de cai putere storși dintr-o simbioză melodică între un motor pe benzină și un motor electric, o configurație pe care o găsești, de altfel, și pe 296 GT3. Dar nu știi asta de la noi.
Bonus: noul model dezvoltat de macaronari este neprețuit, pentru că o să-l vezi doar în competițiile oficiale de anduranță, alături de alți monștri din aceeași specie de la Audi, Porsche și Peugeot. Stai puțin, cum adică Peugeot? Păi uite, citește articolul ăsta scris de colegul Cornel Șocariciu ca să înțelegi mai bine care-i treaba cu noua clasă de hypercar-uri din Campionatul Mondial de Anduranță.
Constructor auto, caut fotograf profesionist
Ai putea crede că poza de mai sus a fost făcută de un copil de 2 ani care a apăsat accidental pe butoanele unei camerei foto profesionale. Doar că nu. Dragi cititori și cititoare, așa arată un teaser pentru lansarea unui nou model în Anno Domini 2022. Aparent, s-a prins toată lumea că pozele alea “spion” făcute printre nămeți cu mașini camuflate sunt, de fapt, regizate cap-coadă chiar de constructorii auto. Practic, erau poze spion, dar pe spion nu-l chema James Bond, ci Austin Powers.
Dacă nu ți-ai dat încă seama ce vezi în imaginea de mai sus, îți spunem noi: viitorul Volvo EX90. Și nu, n-am greșit nicio literă din nume. Vorbim practic de versiunea electrică a SUV-ului XC90. Doar că într-o nouă generație.
Altfel, suedezii promit că EX90 va fi echipat cu senzori, camere video și sistem LiDAR care vor reduce numărul de accidente grave cu până la 20%. Cu condiția să-ți pui centura de siguranță și în spate, desigur. Și mai zic nordicii că sistemele astea vor permite SUV-ului să fie pregătit din punct de vedere hardware pentru a rula complet autonom în viitor. Aham, am mai auzit noi d-astea, inclusiv prin 2016 când Ford ne anunța că va lansa o mașină fără volan și pedale. În 2021.
Volvo n-a suflat încă nicio vorbă despre dotările tehnice, dar tragem nădejde că vom afla toate detaliile necesare cu ocazia prezentării oficiale programate în 9 noiembrie. Pregătiți stațiile de încărcare.
Tigrul Europei
Dacă aș fi avut și un al doilea nume de familie pe lângă Popescu, aș fi început știrea asta cu “duduie economia”. Păi cum să judeci altfel când vezi că mașinile s-au scumpit cu mii de euro în numai câteva luni, dar românii au înmatriculat cu 8% mai multe unități în primele 10 luni ale anului comparativ cu perioada similară a anului trecut?
Datele transmise de DRPCIV - n-o să scriem numele complet al instituției pentru că depășim lejer spațiul alocat newsletter-ului - arată că aproape 106.000 de români au pus mâinile pe cheile unei mașini noi. Ceea ce nu-i rău, dar noi vrem totuși să știm de ce cresc vânzările când toate prețurile o iau razna.
Bine, adevărul este că există mai multe explicații. Bănuim că una dintre ele este intervalul mare de timp care trece de când faci comanda fermă și până când intri efectiv în posesia mașinii. Așa că unele mașini înmatriculate în octombrie au fost de fapt comandate pe la finalul anului trecut, în vremurile alea când nu zicea nimeni nimic dacă lăsai becul aprins în cameră toată ziulica.
Altfel, uite topul celor mai bine înmatriculate mărci din România în intervalul ianuarie - octombrie 2022:
1. Dacia: 30.906
2. Toyota: 8.623
3. Hyundai: 8.202
4. Ford: 7.841
5. Škoda: 7.168
6. Volkswagen: 6.817
7. Renault: 6.299
8. Peugeot: 3.056
9. Mercedes-Benz: 2.977
Un SUV cu nume de sedan
Dacă nu te numeri printre cei peste 100.000 de români care și-au înmatriculat o mașină nouă în acest an pentru simplul motiv că nu ai găsit mașina potrivită, avem o sugestie pentru tine. De câteva zile, noul Peugeot 408 este disponibil și pe piața din România, la vreo 4 luni distanță de la prezentarea oficială din vară.
Noi îți zicem cât se poate de sincer că nu mai înțelegem mare lucru din modul în care unii constructori își botează modelele. Pentru că noi am învățat la școală că un model cu numele Peugeot 408 ar trebui să fie sedan sau maximum lift back, adică sedan cu hayon. Sau orice, dar numai SUV nu, că pentru asta s-au inventat 2008, 3008, 4008... Ah, păi poate de-asta i-au zis 408, că 4008 era deja luat. Tot de ei.
În fine, noul 408 este un SUV coupe, dar recunoaștem că are un design care ne stârnește interesul. Știm însă că, într-o perioadă în care prețurile cresc mai ceva ca Bitcoinul în zilele lui de glorie, o să ne întrebi în primul și-n primul rând cât costă noul 408. Păi uite: versiunea de bază cu motor pe benzină și 130 de căluți costă circa 33.000 de euro. Dacă vrei să parchezi gratuit în București trebuie să-ți iei însă una dintre cele două versiuni plug-in hybrid, pentru care plătești minim 44.000 de euro, dar ai cel puțin 180 de cai putere.
Cotele apelor Dunării
Trebuie să recunosc că-mi plac cifrele, pentru că oricât de seci ar fi ele, au puterea să ne ofere indicii relevante despre schimbările pe care le traversam și tendințele dintr-un anumit domeniu.
De exemplu, când vine vorba despre industria auto, unul dintre rapoartele periodice publicate de Asociația Constructorilor de Automobile din Europa (ACEA) este aur pentru a înțelege cât de repede ne îndreptăm spre lumea anului 2035. Aia în care nu se vor mai vinde mașini cu motoare termice.
Datele pentru primele 9 luni ale anului sunt destul de sugestive în direcția asta. Mașinile cu motoare pe benzină au mai pierdut 3 puncte procentuale din cota de piață. La fel și mașinile diesel. Unde s-au dus astea 6 puncte procentuale? Păi s-au împărțit frățește între mașinile electrice și cele hibride fără încărcare la priză.
Și aici apare încă o cifră interesantă: cota de piață a mașinilor plug-in hybrid stagnează. Ceea ce poate fi interpretat în multe moduri, inclusiv că oamenii realizează că PHEV-ul este mai degrabă un compromis și că nu prea are sens să-ți iei unul dacă tu o să mergi prin oraș fără să treci pe la stațiile de încărcare.
Uite și cifrele cu cotele de piață pentru perioada ianuarie - septembrie 2022, ca să nu avem discuții, cu mențiunea că în paranteză este trecută cota de piață din ianuarie - septembrie 2021:
Benzină: 37,9% (41,2%)
Diesel: 17,1% (20,4%)
Hibrid fără încărcare la priză: 22,8% (19,6%)
Hibrid cu încărcare la priză: 8,6% (8,5%)
Electric: 10,6% (7,6%)
Alte surse alternative: 2,8% (2,2%)
Ce planuri ai pentru Revelion 2035?
Se spune că una dintre cele mai stupide întrebări pe care le primești la un interviu pentru angajare este “Unde te vezi peste 5 ani?”. Nu știm, nu cunoaștem, în newsletter-ul ăsta unul e fondator, celălalt a ajuns pe pile. N-ar fi exclus ca membrii Generației Z să se vadă printr-un metavers, dar uite că cei de la Dacia preferă să rămână cu picioarele pe Pământ inclusiv când se gândesc ce vor face peste 10 ani.
Colegul Gabriel Dogaru a fost recent prin Paris. Nu știm dacă a atins și presupusul oțel din Reșița din structura Turnului Eiffel, dar cert este că a reușit să-i convingă pe francezi să fie darnici cu informațiile.
Și uite așa, Gabriel a aflat informații despre motorul hibrid care va fi produs la Mioveni și care va ajunge inițial pe Jogger, dar și despre un “facelift semnificativ” pentru Dacia Spring undeva în 2024. Ba chiar avem detalii și despre viitoarea generație Dacia Duster dezvoltată pe o platformă nouă și care va continua să aibă versiune 4x4. Și, ce să vezi, avem inclusiv informații despre cum se va adapta Dacia la noua normă de poluare Euro 7. Hint: prin motoare cu cilindree mai mare.
Și ca să fie extrem de clar ce planuri are Dacia pentru gama de modele electrice te las cu declarația asta:
Dacia va fi o marcă electrică. Prima lansare a unui nou model Dacia electric va fi următoarea generație Sandero care, să spunem, va fi în 2028 – 2029, foarte departe de momentul actual. A doua lansare a unui model Dacia electric va fi cu următoarele generații Duster și Bigster, în 2032 – 2033.
Denis le Vot, CEO-ul Dacia.
Fix aici găsești toate detaliile pe subiect.
Energie din valuri
Nu știu dacă ai observat, dar în ultimii ani parcă am avut tot mai multe perioade în care Marea Neagră a fost atât de agitată încât salvamarii au fost nevoiți să arboreze steagul roșu și să interzică scăldatul în plin sezon estival.
Pe cât de mult îți strică ție treaba asta planurile de vacanță, pe atât de bune ar fi valurile astea dacă le-am putea folosi pentru a obține energie electrică, mai ales acum, în plină criză energetică.
Potențialul lor este de-a dreptul spectaculos: cercetătorii estimează că omenirea ar putea produce din valuri mai multă energie electrică decât consumul anual mondial. În practică lucrurile sunt însă mai complexe, pentru că tehnologia este încă într-un stadiu incipient de dezvoltare.
Popescu a luat un pic cazul în brațe, a studiat documente - unii ar zice că PDF-urile-s viața lui - și a aflat detalii inedite despre câteva proiecte aflate în plin proces de dezvoltare pentru ca valurile mărilor să fie folosite pentru producția de energie electrică.
Mai e mult până departe, dar povestea este fascinantă, fie și numai pentru că e scrisă de Popescu și îți deschide un pic ochii că tehnologia ne poate ajuta să obținem curent pentru telefon și mașină din locuri nebănuite. Se citește aici și e un nou articol din secțiunea Green Zone by Enel X Way. Pe care ți-o recomandăm cu mare, mare drag.
Test de personalitate
Să vorbești despre confort când faci un traseu de genul București - Cluj-Napoca pe drumurile patriei este, în mare parte, o utopie. Până fac oamenii autostrada aia mult visată dintre Pitești și Sibiu tot ce pot să îți doresc este să nimerești într-un autovehicul în care să te simți cât mai confortabil când stai în coloană pe Valea Oltului.
Noțiunea asta de confort e greu de îndeplinit dacă nu mergi cu o “mașină mică”. Mercedes-Benz vrea să ne demonstreze că se poate și altfel și cam asta este, de fapt, rolul unui monovolum premium precum Clasa T. Colegul nostru Tudor Rus l-a luat un pic la “întrebări” și a rezultat un test prin care face și un pic de educație rutieră.
E simplu: Clasa T e despre a transporta mult (și mulți) în confort, pe distanțe mai lungi sau mai scurte, după caz. Dar accentul pică pe confort. Ce trebuie să înțeleagă un șofer român este că, la volanul Clasei T, e mai complicat să țâșnești din spatele mașinii din față și să termini manevra de depășire într-o clipită. [...] Dacă doza de ruliu este exagerată, e clar că nu conduci un Clasa T așa cum trebuie. Și-ai face bine să dai pungi de hârtie celor de pe locurile din spate.
Tudor Rus în testul cu Mercedes-Benz Clasa T
Ni s-au mai agățat printre spițe:
Centrul de cercetare și dezvoltare deținut de Vitesco Technologies la Iași s-a extins cu o nouă clădire: un centru de testare pentru piese și tehnologii pe care oamenii care le dezvoltă în România le montează apoi pe hibride și pe electrice.
După fabricile de anvelope Michelin (Florești și Zalău), Continental (Timișoara) și Pirelli (Slatina), vom avea și o fabrică Nokian în România. La Oradea.
Bentley a lansat o ediție specială pentru Bentayga. Și i-a zis Odyssean, pentru că de ce nu?
Recunosc cinstit că inițial am citit “Be Yonică” atunci când am văzut știrea despre lansarea acestui model electric din China: BeyonCa Optus 1.
“Autobuzul” electric Volkswagen ID. Buzz a primit deja 20.000 de comenzi.
Un Porsche 911 a urcat pe cel mai înalt vulcan din lume, până la 6.007 metri. Take that, Cayenne.
Subaru a publicat un teaser irelevant ca să ne anunțe că viitorul Impreza va fi prezentat luna asta la Salonul Auto de la Los Angeles. Care încă mai există. Miracol.
Uzine auto fără emisii de dioxid de carbon (shameless promo).
Zona extracurriculară (fără motoare și roți)
Ce ne învață 10 ani în Parcul Văcărești despre cum să conservăm natura în orașe.
România bolnavă: obezitatea la țară demontează mitul că mâncăm "bine și sănătos".
Cum te descurci fără job stabil într-un oraș mic din România?
Alto Pasta sau cuplul care a pus Zalăul pe harta pastelor artizanale românești.
Știai că poți merge gratuit la stomatolog? (There’s a catch or two, of course!)
Primul tunel Hyperloop construit de Elon Musk a fost transformat într-o… parcare.
Prețurile la locuințe sunt în scădere în 9 dintre cele mai mari economii ale lumii.
Chinezii au reușit să producă combustibil pentru rachete spațiale din regolit colectat de pe Lună.
Alte newslettere de calitate scrise cu grijă la cuvinte și povești de oameni deștepți pentru un public sănătos. Le poți consuma cu încredere, plăcere și cafea.
Savantgarde (Marius Cosmeanu)
Civilization (Viktor Kapra)
Patru Pereți (Daniel Popescu)
Povești din sport (Andreea Giuclea)
In the News (Bianca Oanea)
Misreport (Codruța Simina)
Concentrat (DoR)
Revista Pressei (PressOne)
Cronica.ro
Monday Memo (Mona Dârțu)
Chinezu (Cristi China-Birta)
Semafor
Cand am deschis mailul, pana sa incep sa citesc, prima reactie a fost “hei, oare s-a mutat Mester pe Substack?”. Sunt abonat deja la cateva newslettere de la ei si am recunoscut formatul. Oare au optiunea de text-to-speech si pentru limba romana? Probabil nu, dar ar fi o treaba.
S-au făcut tiktoks S-Klasse pentru Ferrari 499P ♥️